Din păcate sau din fericire (depinde de care parte a mesei stai!) mai sunt state în această lume în care lapidarea este la ordinea zilei. Moartea prin lapidare (sau omorârea unei persoane prin aruncarea cu pietre) pare să fie una dintre cele mai triste şi înfiorătoare modalităţi de a muri. Afganistan, Iran, Arabia Saudită, Pakistan, Sudan şi alte câteva state musulmane tratează lapidarea la fel de normală ca mersul la piaţă.

Şi toată treaba asta este cu atât mai interesantă cu cât despre lapidare se aude prima dată în Biblie, deci nu este un obicei sau un ritual musulman. Dar se pare că este convenabil, iar „armele” pot fi reciclate şi pentru alte lapidări sau chiar pentru construcţii. Oare ce senzaţie trebuie să fie să ştii că una sau mai multe pietre din gardul tău ornamental au avut şi alte scopuri în viaţa lor?? Nu vreau să încerc astfel de senzaţii, deci mă abţin deocamdată. Şi de la construcţia de gard şi de la o vizită în ţările menţionate mai sus. Se pare că lapidarea este preferată mai ales în cazul adulterului. Acesta pune într-o lumină negativă familia, tribul sau clanul; se previne astfel naşterea de copii care nu sunt legitimi, pe care familia sau comunitatea îi vede ca o pată neagră pe arborele genealogic şi se protejează astfel familia, descendenţa, proprietatea.

În acest moment există în jur de zece persoane arestate (7 bărbaţi şi 3 femei) şi condamnate la moarte prin lapidare, ceea ce mă face să mă întristez. Şi pentru că există adulter şi pentru că se plăteşte cu viaţa pentru câteva minute de dragoste intensă…

Talibanii rămân de departe cei mai legaţi de lapidare, ţinând în continuare la actul de justiţie prin calea pietrelor. Şi dincolo de legile musulmane, nici nu s-ar pune problema emancipării femeii, legile şi cutumele neavând nicio şansă să fie schimbate în viitor.

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a menţionat că foarte puţine persoane au fost judecate şi condamnate la moarte prin lapidare. Deci nu neagă nici existenţa şi nici această practică.

Mnoah…şi pentru că discuţiile şi comentariile sunt multe, putem privi articolele de genul acestuia ca o mică spălare de creier. „Pfuuooaaaiiii! Uite ce fac neandertalienii aştia! Woooww! Deci merită să mergem cu toate armatele şi să îi învăţăm, să îi civilizăm, să-i creştinăm! Vodcă la toată lumeaaa!”. Fiecare societate ar trebui să-şi urmărească legile şi să le modifice în funcţie de dinamismul societăţii.

Foarte puţine persoane se nasc sub forma bulgărilor de cristale. Unele trăiesc şi se şlefuiesc de-a lungul vieţii, devenind adevărate diamante. Alte persoane rămân la stadiul de geme şi nu vor deveni cristale pentru că nu au cum. Majoritatea suntem doar pietre de râu sau de pavaj, numai bune de folosit la actul dreptăţii, în eradicarea adulterului.

Pietre

Geme

Diamant

Mina de cristale

Pietre celebre

Alt diamant

Sunt sigur că din cele mai vechi timpuri, Homo Sapiens a căutat senzaţii tari. E ceva genetic, ce nu ne dă pace şi gata! În zilele noastre, unii aleargă pe aceeaşi stradă cu taurii, alţii înoată cu rechinii, se distrează cu şerpi veninoşi, sar cu paraşuta de pe clădiri, poduri, turnuri, sar cu coarda de la orice înălţime. De obicei coarda are lungimea potrivită. Dar calculele nu le ies întotdeauna!

Şi dacă adrenalina de acest gen nu ne e suficientă ce facem? Căutăm substanţe halucinogene să ne facem praf creierul şi nu numai! De la banala ţigară, trecând prin prenadez şi lipici de slabă calitate, terminând cu „iarbă”, haşiş, marijuana. Dar se pare că acest întreg arsenal nu ne mai ajunge. Ultima „dixtracţie” este drogarea prin muzică. Şi aici nu mă refer la euforia de a-l asculta pe Elvis sau Bruce Springsteen, pe cei de la Queen, Iron Maiden, Dire Straits. Sau pe Guţă, Salam şi Adi Minune. Cică cineva îi ascultă şi pe aştia! PLM! Deci NU! Drogare prin sunete şi melodii care se sincronizează cu undele emise de creier, pe care îl stimulează să creeze o anumită stare sau experienţă. Adrenalină, extaz, frică, angoase, durere, coşmaruri, inclusiv facilitarea unei legături cu Divinitatea. Perfect! Tot tacâmul, la un preţ corect!

Se numeşte „i-Dosing” şi pare că începe să câştige teren. În plus e ieftin ca braga! Îţi trebuie nişte căşti cât de cât profesionale şi ceva mărunţiş de metrou, cu care să-ţi cumperi melodiile. Superb!

Şi-acum să vă văd, care şi ce alege… Hai, nu fiţi timizi!

 Loading ...

Sad music

Interesting music

Old music

Aerobic music

Happy music

Baaaaad music

Zilele astea se tot vehiculează spusele lui Stephen Hawking, conform cărora, dacă nu colonizăm Universul (sau cel puţin o planetă-două) omenirea va dispărea. Cauze? Suntem deja prea mulţi şi prea distrugem NATURA prin felul nostru de a fi. Tehnologizaţi până-n dinţi, mulţi, agresivi şi egoişti este cocktail-ul perfect pentru a ne duce de râpă. Suntem mai aproape de final cu cât nenorocim mai tare natura şi lovim în echilibrul ei, şi aşa de mult atins creştineşte în centrul de greutate.

Până aici, toate bune! Mă rog, e un fel de a spune, dar hai să fim optimişti. Colonizăm vreo 2 planete (cel mai probabil Venus şi Marte), că doar nu ne-om duce până pe Pluto!?! Trec generaţii până ajungem la Pluto şi nu ne ţin sandwich-urile până ajungem să instalăm corturile şi să punem de-un foc de tabără acolo.

Buuun! Deci hai să colonizăm o planetă. Dar cum facem asta? Că dacă bine reţin, prin 1965-1970 se dădea marea luptă pentru cucerirea spaţiului. Ruşii şi americanii se dădeau de ceasul morţii să fie primii care înfig steagul în terenul de pe Lună. Am ajuns, am adus pietricele de acolo, totul bine şi frumos. Şi-atât! De 50 de ani, timp în care tehnologia a crescut exponenţial (la fel şi numărul consumatorilor de oxigen, mâncători de clorofilă) nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Stăm cu degetele-n nas, iar NASA papă bani degeaba. La fel şi alte companii de acelaşi profil de pe întreg mapamondul. Şi în plus, la ce atâta grabă??? Mai scot „o gripă porcină”, un SARS, un virus „furat din laborator” de către un grup terorist şi înjumătăţesc populaţia Pământului. Simplu şi eficient!

„Avem nevoie de o judecată sănătoasă şi de înţelepciune dacă vrem să scăpăm cu bine din propriile capcane pe care ni le întindem.” avertizează Hawking. Într-o notă optimistă. Doar că a uitat una din legile lui Murphy: „Pe Pământ numărul oamenilor este în continuă creştere, iar inteligenţa rămâne constantă!”.

Acum suntem 6,86 miliarde de oameni. În creştere…

Venus

Stephen Hawking

Marte

Bârfeau doi la coadă la cireşe că o singură coloană vertebrală ţi-ar fi suficient să trăieşti. Nu am idee de unde le-a venit ăstora să intre aşa puternic în domeniul medicinii. Poate că au văzut pe cireşele alea niscaiva târâtori fără coloană vertebrală şi-atunci şi-au pus problema asta gravă, dată la Daciada din 1980, când erau şi ei mici şi proşti. Acum sunt mari.

Dar băieţii ăştia m-au pus pe gânduri. Şi mă gândeam eu la animăluţe cu o coloană vertebrală că nu am găsit nicio creatură cu două. Şi număram: căţelul are coloană? Are. Găina are coloană? Are. Caşalotul are coloană? Areeee. Chinchilla are coloană? Areee. Politicianul român are coloană? Şi-atunci m-a lovit: N-ARE, cum mama lu’ tata lu’ peşte oceanic să aibă!?!?

Şi ca să vezi şi demonstraţie matematică pe substanţa mea cenuşie…

Acum vreo lună şi ceva, Preşedintele Germaniei (ţara aia vestică, tare-n P.I.B. şi nu numai!) a demisionat. Şi nu pentru orice nimic, ci pentru că are coloană vertebrală. El ar fi spus câteva cuvinte despre armata germană din Afganistan, aflată acolo mai mult pentru interese economice, decât pentru asigurarea securităţii în acea zonă fierbinte. Cu lacrimi în ochi, Preşedintele şi-a dat demisia, demonstrând că un discurs poate să fie fatal unei cariere politice. Iar această carieră politică nu creşte oriunde, ci pe o coloană vertebrală puternică şi dreaptă.

Tot în această perioadă prim-ministrul englez Gordon Brown şi-a dat demisia după trei ani petrecuţi în această funcţie şi alţi zece la conducerea Ministerului Finanţelor, doar pentru că urmează să se realizeze o coaliţie guvernamentală a Partidului Laburist (din care face parte) cu Partidul Liberal Democrat. Deci un băiat serios, cerebral şi … cu coloană vertebrală. În acelaşi timp, doar că pe alt fus orar, Primul Ministru al Japoniei a demisionat şi el. Popularitatea care l-a propulsat în această funcţie a scăzut de la 70% la 18% pentru că nu a reuşit să-şi ţină promisiunile făcute în campania electorală. Deci un băiat cu obraz subţire, care poate sta drept, în două picioare tot datorită coloanei vertebrale.

Şi-atunci de unde coloană vertebrală la tovarăşii ăştia care ne conduc? Faptele lor le ştim prea bine! Acţiunile lor de a îmbogăţi pe unii şi de a-i sărăci pe majoritatea le aflăm zilnic! În toată lumea, chiar şi nişte mici zvonuri de corupţie sau încălcare a legii îţi demolează imaginea politică, dar la noi, fapte filmate şi demonstrate sunt băgate sub preş sau sunt ignorate prin mutarea imaginii pe alte circuri. Ei nu au ruşine, nu au obraz subţire, iar despre coloană vertebrală nici nu poate fi vorba…

Horst Koehler

Gordon Brown

Yukio Hatoyama

De voie de nevoie, m-am dat cu avionul. Partea cea mai interesantă este că, deşi am frică de înălţime (acrofobie – pentru cei iniţiaţi sau cu vreo diplomă în psihologie) nu mi-e frică să zbor cu avionul. Mă simt bine, îi liniştesc pe ăia cu adrenalina-n gât, îi ajut pe unii să utilizeze cât mai corect pungile albe din dotarea scaunului din faţă.

Dacă vrei să te stresezi şi să ajungi la destinaţie cu nervii întinşi la maxim, riscă-te şi zboară cu liniile „low cost”. De aia se şi numesc aşa, că de fapt sunt nişte autobuze furate de pe liniile orăşeneşti (alea în care se joacă „şeptică” sau „filcăi” – dacă nu ştii ce-s „filcăii” n-ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbesc), la care le-au ataşat nişte ventilatoare. Mă mir că nu ne-au depăşit ventilatoarele alea când am intrat în nori. Probabil erau lipite cu ceva de calitate! De confort nici nu poate fi vorba. Că doar nu te-ai dus la hotel de 4 stele şi nici la vreo pensiune cu 3 margarete juma’!

Dacă eşti mai înalt de 170 de centimetri, bine proporţionat, ai cam încurcat borcanele. Distanţa până la scaunul din faţa ta este anormal şi imoral de mică, iar tu trebuie să stai cu genunchii lipiţi de bărbie. Şi la ce ţi-ar trebui confort? Eşti nebun? La banii ăia?? Stai dreq în conserva ta!

Ştiind faza cu distanţa asta mică dintre scaune, am intenţionat să mă aşez pe locurile vecine cu ieşirile de urgenţă, unde spaţiul este mai mare, din motive de evacuare a navei. Stewardesa s-a uitat la mine ofticată şi mi-a spus că locurile alea sunt rezervate. Probabil nu m-a văzut în stare să deschid uşa în caz de nevoie. Şi ghici? S-au aşezat acolo nişte bovine care nu au înţeles nimic din ce le spunea blonda. Şi nici nu le păsa. Şi le mai curgea şi ceva din gură… Dar ce să-i facem?  Stewardesei i s-a dat dreptul „de veto”, are ultimul cuvânt şi ea poate să aleagă orice dobitoc să ne salveze în caz de ceva.

După aterizare, toţi muţufanii aplaudă. Că au ajuns întregi pe pământ, că în sfârşit au ajuns, că nu i-a prins la Vamă cu seminţele „de iarbă”, că aterizarea a fost decentă şi nu le-a zdruncinat prea tare şuncile. Mă rog, fiecare cu motivele lui. Dar cea mai tare fază este că toţi aplaudacii au impresia că pilotul şi copilotul aud aplauzele. Să fim serioşi! Ei stau cu căştile pe urechi şi dau la maxim Prodigy! „I’m the fire starter…boom”.

Avionul lui Aurel Vlaicu

Nu! Nu arăta aşa...

"Stăpânul meu e un tâmpit"

Ghiuleaua zburătoare

I believe I can flyyyyy

3...2...1...Ignition!