Cum ar fi să ajungi la nivelul la care noţiunea de megastar este definită tocmai prin fizicul şi existenţa ta? Adică, dacă deschizi Dicţionarul la cuvântul “megastar” apare imaginea ta. Şi de fapt nu una, ci toneee! Iar să fii megastar nu este tocmai uşor: toţi te urmăresc 24 de ore din 24. Nu mai poţi ieşi pe stradă, nu mai poţi pleca în parc sau la cumpărături cu copii tăi, nu poţi nici măcar să te scobeşti în nas fără să apari în toate tabloidele din lumea asta. Ba mai mult, nu poţi pune mana pe vreun copil fără ca trepanata de mă-sa să nu te acuze de abuz sexual şi să te poarte ani în şir prin tribunale, murind cu dreptatea strâns mototolită în pumnul mâinii stângi. Ca apoi, să nege totul! Iar persoanele din jurul tău, de la familie şi până la ultima menajeră, de la avocaţi şi pană la ultimul ziarist coclit, toţi sunt cu ochii pe banii tăi, pe averile tale impresionante.

Mulţi, prea mulţi banii sunt în ţinta tuturor, doar pentru că ii ai tu şi nu ei. Dar pentru a fi recunoscut şi apreciat cu adevărat, din păcate trebuie să mori. Chiar dacă eşti megastar, mulţi îţi neagă valoarea pană după moarte, moment în care toţi îşi iau masca de “super-fan” şi îşi lasă lacrimile şi alte secreţii pe sticla tuturor televizoarelor.
Şi-atunci începi să te saturi şi poate să găseşti o soluţie; una chiar aberantă: cum ar fi să te declari mort şi să îţi iei o “vacanţă” pană la sfârşitul vieţii. Chiar dacă ai datorii, drepturile de autor, cele două sute de melodii nepublicate încă, vânzarea de tricouri şi mărunţişuri îţi vor ţine într-un trai cel puţin decent următoarele 3-4 generaţii. Iar tu poţi să stai pe o insulă prin Caraibe, la soare sau la umbră, uitându-te la TeVe ce înmormântare frumoasă ai şi câte vedete îţi plâng la capătul sicriului. Iar acest spectacol va produce mai mulţi bani decât oricare altul. Când se vor linişti apele, familia ta va veni să te vadă, copii tăi vor afla adevărul, iar animăluţele tale de companie (inclusiv cimpanzeul moştenitor a 2 milioane de dolari) vor fi donate unui crescător de unde credeţi? De pe o insulă din Caraibe, normal!
Iar ca vecini pe cine oare să ai? Pe Elvis (deşi e cam bătrân la ora asta, însă nu şi-a pierdut farmecul), pe John Lennon, pe Frank Sinatra, pe Luciano Pavarotti (clima de pe insulă îi prieşte sănătăţii). Îi mai chemi la cină, mai joci o carte, mai depeni amintiri…

Iar fanii, avocaţii şi mucoşii de la tabloide caută în continuare sicriul şi locul tău de îngropăciune. O vor face la nesfârşit! Familia ta este zâmbitoare, calma şi se înţeleg între ei mai bine ca niciodată. Iar tu îţi vezi de vacanţa ta, pentru că în 50 de ani ai muncit vreo 47.

Mult prea mulţi!