Motto: “Vanity is definitely my favorite sin!” Al Pacino în “Pact cu Diavolul”
A fost odată ca niciodată,
Că dacă n-ar fi fost, eu acum ce Sfantu’ Petru mai scriam???
Cică a fost odată, dragii moşului, un prea-puternic şi prea-înţelept Rege. Şi îl scriem cu “R” pentru că îşi merita statutul de Rege. Şi ca toţi marii conducători care se respectă a dorit să lase în urma lui o clădire, o piramidă, o poarta de intrare în oras…un edificiu care să îl reprezinte peste sute şi mii de ani. Bugetul şi-l permitea, mâna de lucru era ieftină ca-n Estul Europei de azi, idei avea…ce putea să-l mai oprească?? Aproape nimic! L-a adus chiar şi pe cel mai mare arhitect şi vizionar în construcţii din acea vreme, plătit cu munţi de aur pentru meseria pe care o ştia. Construcţia Templului putea să înceapă.
El, arhitectul, îşi conducea echipa astfel încât clădirea creştea văzând cu ochii; Regele era mulţumit, arhitectul era mulţumit, muncitorii erau plătiţi şi mulţumiţi, totul era numai lapte şi miere. Ca în zilele noastre, ura, vanitatea, răutatea şi urâţenia existau şi în acele vremuri…Şi iată că aceste trăsături nedorite de nimeni (dar existente în fiecare persoană a Pământului) au pus stăpânire pe câţiva dintre muncitorii de rând. Ei l-au forţat pe architect să le dea informaţii despre construcţie, pe care ei nu trebuiau să le afle, iar pentru că acesta a refuzat cei trei l-au omorat şi l-au îngropat într-un loc secret, ştiut numai de ei. După ceva vreme, Templul a fost terminat, iar după alte câteva sute de ani, cotropitori creştini au şters clădirea de pe faţa pământului, rămânând doar mitul Regelui şi al unei clădiri care s-a dorit a fi “perfectă”.
Povestea nu se termină aici, ea se continuă chiar şi în zilele noastre. Ura, vanitatea, răutatea şi urâţenia sufletească ne înconjoară în fiecare zi. Iar cărămizile construcţiilor suntem chiar noi, fiecare persoană luată în parte. Dar când o cărămidă este strâmbă, rezultatul nu are cum să fie corect, drept şi perfect. Se întâmplă foarte des în zilele noastre ca unele “cărămizi strâmbe” să ajungă sa fie puse în locuri extrem de importante pentru orice construcţie, ajung chiar “chei de boltă” a acelei construcţii. Dacă însăşi cheia de boltă este strâmbă, la ce ne putem aştepta de la acea construcţie? Sau să fie înclinată sau să se dărâme sub incidenţa “cărămizilor strâmbe”.
Cum se întâmplă că în zilele noastre toate “cărămizile strâmbe” doresc să ajungă “chei de bolţi”? Oglinda prinsă de perete sau oglinda sufleteasca nu le arată acelor cărămizi cât de strâmbe pot să fie?
Traim cu speranţa: fiecare bucata de piatră se poate şlefui în timp şi poate ajunge o cărămidă dreaptă. Doar că unele “cărămizi” nu trăiesc atâta…
Brick
Templul
Piramida din cărămizi
Boltă din cărămizi
Comentarii
Lăsaţi un comentariu. Trackback