Merg să cumpăr pâine. Acolo, domnişoara discută la telefon de câteva minute bune despre ce a făcut ieri, despre ce ojă şi-a tras pe unghii, despre noul tunning la Dacie făcut de intelijjjentul ei prieten…

Dis de dimineaţă, merg să îmi cumpăr sana. Simplă, normală, nimic special! Doamna, acră şi vădit supărată că intru în magazin la o oră atât de matinală, nici nu îmi răspunde la salut, îmi aruncă restul în mare scârbă, iar despre un zâmbet şi/sau un „mulţumim” nici nu poate fi vorba…

Într-o altă zi intru la o florărie. Resturi şi cotoare de flori pe jos şi pe masa de servire a clienţilor. Angajata se uita la „ştirile de la ora 5” şi doar nu o poţi deranja tocmai într-un moment atât de emoţionant, în care se prezintă cum o băbuţă a fost violată de doi boi. Băbuţa mai dorea o noapte…

Merg cu maşina la spălat. Că era cazul! Individul trânteşte supărat furtunul şi peria; era la finalul programului şi probabil i-am încurcat ploile. După ce plec, îmi dau seama că nu mai am CD-ul original cu UB40. Dacă stau bine să mă gândesc, parcă data trecută nu mai aveam cutia cu gume de mestecat! Ehh, detalii…

Intru la o casă de schimb valutar. Tipa îmi spune: „Din cauza unei probleme tehnice nu pot să vă dau bonul fiscal”. Că fentează bugetul statului, asta e foarte clar! Dar oare îl „scurtcircuitează” şi pe patron? Iar dacă primesc o bancnotă falsă, oare cum demonstez că am luat-o de acolo şi că nu am printat-o eu acasă?

Îţi iei inima în dinţi şi deschizi o afacere. Piaţa muncii e varză, deci nu prea ai de unde alege şi îi dai o şansă unui prăpădit în speranţa că te ajută şi că îl ajuţi dându-i o pâine albă de mâncat. În scurt timp te fură, te spionează pentru concurenţă, se joacă pe calculator în loc să lucreze, îşi culege „recolta” din jocurile de pe Facebook. Şi mai mult, de pe o zi pe alta pleacă la o altă firmă pentru că primeşte 50 de lei în plus. Ai ce să-i faci? Dă-l în judecată şi peste 10 ani poate ţi se va da dreptate! Dacă mai contează…

Ei bine, ăştia sunt ucigătorii de afaceri! Ei există printre noi, sunt din ce în ce mai mulţi şi se hrănesc nu numai cu sângele nostru, dar mai ales cu banii şi nervii noştri. Şi până nu dăm cu ei de pământ, până nu îi lăsăm să moară de foame (la propriu), până îi angajăm „din milă”/să mănânce şi gura lor o pâine mai albă…ei îşi vor bate joc de noi, de munca şi de vieţile noastre.

Deoarece sunt din ce în ce mai mulţi e clar că ăştia se înmulţesc! Ce facem cu ei? Îi ardem pe rug sau îi ghilotinăm în piaţa publică?

Se cauta...

Optimist

El face diferenta!

Stai în cur şi bei bere! Sau sucuri de la renumitele firme din domeniu. Şi-aşa de plictiseală şi din spiritul „let’s be green” o întrebi pe chelneriţă/barmaniţă ce se întâmplă cu sticlele goale. Răspunsul te năuceşte instant: se aruncă la coşul de gunoi. Şi asta nu pentru că ele (sau patronii ar vrea asta), ci pentru că NIMENI în România nu reciclează deşeuri din sticlă! Iar majoritatea ambalajelor de suc nu se reciclează! Să moară mama lu’ tata lu’ Aisberg! Da, chiar ăla care a scufundat Titanicul!

Îmi zic „aşa animal nu există”…şi încep să sap prin acest business cu miros de gunoi, dar cu milioane de Euro profit! Pentru că, în definitiv, banii nu au miros – o ştiau şi romanii, acum vreo 2000 de ani.

Şi ca un băiat serios şi pus pe fapte mari, iau tastatura mai aproape, prind „şoarecele” de o ureche şi „mă bag pe Internet”. Gogule ştieee! Caut „reciclare sticlă” şi primesc instant mii de rezultate, unul mai adevărat decât altul. Caut şi eu anunţurile care sunt în zona mea. Că dacă transportul unei tone de ambalaje de sticlă te costa 100 de unităţi monetare, iar preţul pe tonă este de 50 de unităţi monetare…parcă nu sună a business, nu??? Chiar dacă rezultatul acestei acţiuni ar fi „zero pe zero”, adică să nu te intereseze profitul, tot ar fi ceva! O faci din patriotism, pentru ţara ta, pentru spaţiul în care trăieşti şi în care intenţionezi să-ţi creşti copii, pentru simplul fapt că RESURSELE SUNT LIMITATE! Când toată lumea va înţelege asta, atunci ar recicla chiar şi hârtia murdară de la cornetul de îngheţată (şi nu ar mai arunca-o pe jos!). Dar, să revenim! Găsesc mai multe firme de reciclare, o parte din ele se ocupă şi de deşeuri de sticlă. Cel puţin aşa scrie pe site. Sun la câteva firme…telefoane nealocate! Eh, merg mai departe! La câteva apeluri mi s-a şi răspuns: „NU RECICLĂM deşeuri din sticlă, pe site este o eroare”. Cam multe firme cu această eroare, dar care nu uită să îmi amintească de eventualele deşeuri de fier.

Mnoah, dacă ăştia nu, atunci poate alţii reciclează. Caut firme din toată ţara. La fel, telefoane închise sau nu reciclează sticlă, indiferent de model, culoare etc. Dau în sfârşit de un tip din Ilfov. Ştiţi Ilfovul? Adunătura aia de pe lângă aşa-zisa capitală?? În fine, tipul este interesat de ambalaje de sticlă şi chiar îmi dă un preţ interesant: 125 Euro/tonă. Kaciiing! Sună chiar apetisant, nu?

Doar că mai este un mic amănunt: EU trebuie să plătesc 125 Euro pentru fiecare tonă de materiale din sticlă pe care i-o duc! Poftim??? Booom, tocmai îmi căzuse mandibula! Deci eu trebuie să plătesc ca să reciclez nişte resurse şi aşa în curs de terminare? În România, da…

Vom plăti cu vârf şi îndesat aroganţele de acest tip! Iar când ne vom sufoca în propriul nostru gunoi reciclabil, atunci poate că cineva va lua atitudine…

Astea nu...

...nici astea...

...astea nici atat!