Într-unul dintre primele cursuri de la Facultate, o superbă profesoară ne-a făcut să înţelegem că noi, prin natura viitoarei noastre profesii, trebuie să avem în vedere că resursele aflate pe Pământ nu sunt inepuizabile. Adică, la un moment dat, unele resurse se vor termina şi, dacă nu avem grijă de ele, vom ajunge la acel final mult mai repede decât am crede. Eram acolo persoane cu vârste de cel puţin 20 de ani, deci nu era ceva nou pentru nimeni (sper!), trebuia doar „reamintită” situaţia resurselor.

O mare parte a oamenilor au înţeles cum stă treaba cu resursele şi şi-au schimbat atitudinea faţă de resurse în general şi faţă de Mama Natură, întroducând reciclarea în viaţa lor. Ceea ce este ciudat este că o mare parte dintre oameni nu au înţeles că şi timpul este o resursă neregenerabilă. A fost secunda, a fost ora sau luna… şi s-au dus! Pentru totdeauna! Punct.

Te înţelegi cu instalatorul să vă vedeţi la orele 14 la „locul faptei”. El vine fluierând după orele 16,30. Pentru că a trebuit să se vadă cu cineva, să meargă undeva, s-o pupe pe soacră-sa!

Îţi duci maşina la mecanic… „Mâine e gata!” îţi zice el plin de profesionalism. După o săptămână piesa de care aveai nevoie e încă undeva prin Singapore sau ceva insule uitate de lume. Dar „până mâine, cel târziu poimâine e gata”! Siiiiguuuurrrr…

Te urci în maxi-taxi cu încă vreo cinci amărâţi. Te aşezi şi aştepţi… După vreo trei minute, în care maşina nu s-a urnit din loc îl întrebi pe şofer: „Domnu’, ce mai aşteptăm? Mântuirea?”. La care el răspunde ca un mare Dalai Lama al României: „Mai aşteptăm vreo 2-3 persoane! Crezi că plec cu maşina goală?”. I-am răspuns că „eu nu cred, eu ştiu!”, după care am coborât! Nu înainte să îmi recuperez banii!

Intru într-un magazin alimentar. Pentru că nu pot să mă servesc singur dintr-un minunat parizer cu 15% carne (mai bine să nu ştii ce reprezintă restul până la 100%!), cer ajutorul unei dudui, pentru feliere, ambalare etc. Îmi zice „vin imediat”… Mai durează vreo două minute, timp în care mai completează câteva cuvinte într-o revistă de integrame.

Am o întâlnire cu tovarăşul Giculescu, la o oră bine stabilită, într-un bar. Ajunge şi el într-un târziu, pentru că nu s-a trezit la timp. Observă şi mă întreabă mirat: „Ahhhh, ai şi comandat?”. Îi răspund sec: „Nu, am numărat secundele de la ora stabilită… au fost vreo 1500…”.

Oare ce pedeapsă ar trebui să primească creaturile astea? Cum ar fi ca toţi ăştia să fie puşi pe o insulă pustie, fără umbră şi toţi să aştepte vaporul care va veni la orele 18? De unde ştiu că va veni la orele 18??? Păi… l-am programat eu! Cu o punctualitate de invidiat, numai şi numai pentru ei…

În plus, să nu cădeţi în păcat: dacă cineva vrea să vă reţină „doar un minut”, spuneţi-i că nu există expresia asta! Va dura cel puţin zece minute…

Respectaţi timpul altora! Zic.

Ceas invers

Ceas invers

Tic

Tic

Tac

Tac