Eşti dezrădăcinat, eşti zduncinat, eşti lipsit de valori pe care să le urmezi şi eşti uimit de prezentul fără niciun sens!
Te uiţi spre viitor şi nu vezi nimic bun ce ţi s-ar putea întâmpla, te pierzi în tehnologie şi în invenţii de socializare, care de fapt te înstrăinează în loc să te apropie de persoanele cu care socializezi, religia se îndepărtează de tine, deşi TU nu te-ai îndepărtat de religie. Poate că răspunsurile sunt de fapt în trecut şi nu în prezent şi viitor.
Pe o mare bucată de pământ, în zona pe care astăzi o numim generic „Estul Europei”, se afla un popor foarte interesant; istoricii i-au numit pe cetăţenii aceia „daci”, ei între ei se numeau „daci”; istoricii de azi îi numesc la fel. Şi erau bine ancoraţi în trecutul şi în prezentul lor, încercând să lase urme către viitor, unele ce au rămas până în zilele noastre.
Dacii aveau religie şi Zei, Zamolxe (Zamolxis) fiind cel mai mare, mai puternic şi mai slăvit dintre ei.
Dacii aveau ritualuri care se păstrează inclusiv în zilele noastre. Cel mai întâlnit este ritualul de sacrificare al porcului, amintind de jertfele aduse pentru împăcarea zeilor. Este foarte interesant că acest ritual este făcut inconştient în preajma solstiţiului de iarnă, cea mai mare sărbătoare a marilor culturi din istoria omenirii, ce reprezintă renaşterea Soarelui, a vieţii, reînceperea unui ciclu, a reînvierii naturii.
Dacii cunoşteau scrierea, tăbliţele găsite fiind dovezi inestimabile ce nu pot fi negate de minţi cât de cât normale.
Dacii aveau tehnologii care ne pun semne de întrebare chiar şi în zilele noastre: tăiau blocuri de piatră ce pot fi tăiate acum doar cu diamant sau laser; prelucrau aurul, de la scoaterea lui din pământ şi până la obiecte de cult şi vestimentare.
Dacii aveau modă! Hainele şi accesoriile se schimbau periodic, de la ace la căciuli, haine şi chiar obiecte de bucătărie! Dovezile sunt găsite în multe din săpăturile arheologice, care uimesc arheologii şi istoricii.
Dacii aveau un cult al armelor. O singură armă din arsenal (sică) a marcat sângeros istoria luptelor cu Imperiul Roman şi a dus la schimbarea coifurilor luptătorilor, după ce au nimicit mii de luptători…
Dacii aveau cunoştinţe aprofundate despre astronomie, construcţiile existente şi în zilele noastre fiind orientate conform mişcării Soarelui. Un fel de Stonehenge est-european, doar că are un marketing deficitar…
Dacii aveau tehnici elaborate pentru batere de monede. Zeci de mii de monede au fost găsite, prăduite de inconştienţii înarmaţi cu detectoare de metale şi înstrăinate faţă de această ţară.
Uitându-mă la prezent, îngrozindu-mă de viitor, la recensământul ce se va face la finalul acestui an, de ce m-aş declara român şi nu DAC???
Sic transit gloria mundi! Sictir…
Merg să cumpăr pâine. Acolo, domnişoara discută la telefon de câteva minute bune despre ce a făcut ieri, despre ce ojă şi-a tras pe unghii, despre noul tunning la Dacie făcut de intelijjjentul ei prieten…
Dis de dimineaţă, merg să îmi cumpăr sana. Simplă, normală, nimic special! Doamna, acră şi vădit supărată că intru în magazin la o oră atât de matinală, nici nu îmi răspunde la salut, îmi aruncă restul în mare scârbă, iar despre un zâmbet şi/sau un „mulţumim” nici nu poate fi vorba…
Într-o altă zi intru la o florărie. Resturi şi cotoare de flori pe jos şi pe masa de servire a clienţilor. Angajata se uita la „ştirile de la ora 5” şi doar nu o poţi deranja tocmai într-un moment atât de emoţionant, în care se prezintă cum o băbuţă a fost violată de doi boi. Băbuţa mai dorea o noapte…
Merg cu maşina la spălat. Că era cazul! Individul trânteşte supărat furtunul şi peria; era la finalul programului şi probabil i-am încurcat ploile. După ce plec, îmi dau seama că nu mai am CD-ul original cu UB40. Dacă stau bine să mă gândesc, parcă data trecută nu mai aveam cutia cu gume de mestecat! Ehh, detalii…
Intru la o casă de schimb valutar. Tipa îmi spune: „Din cauza unei probleme tehnice nu pot să vă dau bonul fiscal”. Că fentează bugetul statului, asta e foarte clar! Dar oare îl „scurtcircuitează” şi pe patron? Iar dacă primesc o bancnotă falsă, oare cum demonstez că am luat-o de acolo şi că nu am printat-o eu acasă?
Îţi iei inima în dinţi şi deschizi o afacere. Piaţa muncii e varză, deci nu prea ai de unde alege şi îi dai o şansă unui prăpădit în speranţa că te ajută şi că îl ajuţi dându-i o pâine albă de mâncat. În scurt timp te fură, te spionează pentru concurenţă, se joacă pe calculator în loc să lucreze, îşi culege „recolta” din jocurile de pe Facebook. Şi mai mult, de pe o zi pe alta pleacă la o altă firmă pentru că primeşte 50 de lei în plus. Ai ce să-i faci? Dă-l în judecată şi peste 10 ani poate ţi se va da dreptate! Dacă mai contează…
Ei bine, ăştia sunt ucigătorii de afaceri! Ei există printre noi, sunt din ce în ce mai mulţi şi se hrănesc nu numai cu sângele nostru, dar mai ales cu banii şi nervii noştri. Şi până nu dăm cu ei de pământ, până nu îi lăsăm să moară de foame (la propriu), până îi angajăm „din milă”/să mănânce şi gura lor o pâine mai albă…ei îşi vor bate joc de noi, de munca şi de vieţile noastre.
Deoarece sunt din ce în ce mai mulţi e clar că ăştia se înmulţesc! Ce facem cu ei? Îi ardem pe rug sau îi ghilotinăm în piaţa publică?
Stai în cur şi bei bere! Sau sucuri de la renumitele firme din domeniu. Şi-aşa de plictiseală şi din spiritul „let’s be green” o întrebi pe chelneriţă/barmaniţă ce se întâmplă cu sticlele goale. Răspunsul te năuceşte instant: se aruncă la coşul de gunoi. Şi asta nu pentru că ele (sau patronii ar vrea asta), ci pentru că NIMENI în România nu reciclează deşeuri din sticlă! Iar majoritatea ambalajelor de suc nu se reciclează! Să moară mama lu’ tata lu’ Aisberg! Da, chiar ăla care a scufundat Titanicul!
Îmi zic „aşa animal nu există”…şi încep să sap prin acest business cu miros de gunoi, dar cu milioane de Euro profit! Pentru că, în definitiv, banii nu au miros – o ştiau şi romanii, acum vreo 2000 de ani.
Şi ca un băiat serios şi pus pe fapte mari, iau tastatura mai aproape, prind „şoarecele” de o ureche şi „mă bag pe Internet”. Gogule ştieee! Caut „reciclare sticlă” şi primesc instant mii de rezultate, unul mai adevărat decât altul. Caut şi eu anunţurile care sunt în zona mea. Că dacă transportul unei tone de ambalaje de sticlă te costa 100 de unităţi monetare, iar preţul pe tonă este de 50 de unităţi monetare…parcă nu sună a business, nu??? Chiar dacă rezultatul acestei acţiuni ar fi „zero pe zero”, adică să nu te intereseze profitul, tot ar fi ceva! O faci din patriotism, pentru ţara ta, pentru spaţiul în care trăieşti şi în care intenţionezi să-ţi creşti copii, pentru simplul fapt că RESURSELE SUNT LIMITATE! Când toată lumea va înţelege asta, atunci ar recicla chiar şi hârtia murdară de la cornetul de îngheţată (şi nu ar mai arunca-o pe jos!). Dar, să revenim! Găsesc mai multe firme de reciclare, o parte din ele se ocupă şi de deşeuri de sticlă. Cel puţin aşa scrie pe site. Sun la câteva firme…telefoane nealocate! Eh, merg mai departe! La câteva apeluri mi s-a şi răspuns: „NU RECICLĂM deşeuri din sticlă, pe site este o eroare”. Cam multe firme cu această eroare, dar care nu uită să îmi amintească de eventualele deşeuri de fier.
Mnoah, dacă ăştia nu, atunci poate alţii reciclează. Caut firme din toată ţara. La fel, telefoane închise sau nu reciclează sticlă, indiferent de model, culoare etc. Dau în sfârşit de un tip din Ilfov. Ştiţi Ilfovul? Adunătura aia de pe lângă aşa-zisa capitală?? În fine, tipul este interesat de ambalaje de sticlă şi chiar îmi dă un preţ interesant: 125 Euro/tonă. Kaciiing! Sună chiar apetisant, nu?
Doar că mai este un mic amănunt: EU trebuie să plătesc 125 Euro pentru fiecare tonă de materiale din sticlă pe care i-o duc! Poftim??? Booom, tocmai îmi căzuse mandibula! Deci eu trebuie să plătesc ca să reciclez nişte resurse şi aşa în curs de terminare? În România, da…
Vom plăti cu vârf şi îndesat aroganţele de acest tip! Iar când ne vom sufoca în propriul nostru gunoi reciclabil, atunci poate că cineva va lua atitudine…
Cu cât ne apropiem mai mult de o zi de vineri 13, multă lume o cam ia razna şi încep să „toarne” despre ce vor face ei în acea zi: „Mă ascund în casă…”, „Nu mănânc la restaurant…”, „Nu m-aş duce la lucru, dar cum să-i explic şefului???”, iar lista de confesiuni poate continua. Pentru alte motive de genul ăsta întrebaţi-i pe cei din jurul vostru, vă veţi distra la culme! Noroc că nu sunt prea multe zile de vineri 13!
Haideţi să vedem ce ne spune istoria despre zilele de vineri 13.
Unele surse (foooarte greu de demonstrat) spun că Eva i-ar fi „pasat” acel măr lui Adam într-o zi de vineri 13. Ăştia doi nu prea aveau haine, dar aveau deja calendar??
Din punctul de vedere al religiilor creştine, se pare că Iisus a fost răstignit pe cruce tot într-o vineri 13, iar cu numai câteva ore înaine, la Cina cea de taină, au fost 13 persoane. Conform Bibliei, într-o altă zi de vineri 13 a început Potopul. Noroc cu Moise! Sau … Noe?
Tot din istorie, în Evul Mediu, într-o vineri 13, anul 1307, regele Filip al IV-lea a ordonat arestarea Cavalerilor Templieri (ei fiind acuzaţi de erezie şi majoritatea au fost ucişi la scurt timp după).
La americani, „distracţia” cu numărul 13 este tipic hollywood-iană! Unor clădiri înalte le lipseşte etajul 13, unele hoteluri şi spitale nu au camera cu acest număr, pe unele străzi casele nu primesc acest număr. Şi la nivel intelectual înalt poţi să ai surprize: soarta misiunii Apollo 13 este pusă şi pe seama numărului 13. Se estimează că între 17-21 de milioane de americani sunt afectaţi de această zi şi nu îşi respectă rutina zilnică, unii chiar nu se dau jos din pat! Italienii se feresc să joace acest număr la Loto, iar la noi, în ultimii ani, 13 este cel mai extras număr!
Super-mintoşii au calculat: asteroidul 99942 Apophis se va apropia cel mai tare de Pământ tot într-o zi de vineri 13, în luna aprilie, anul 2029, mai aproape chiar decât sateliţii de comunicaţie.
Trei lucruri sunt clare:
~ teama de „vineri 13” se numeşte paraskevidekatriafobie. Dacă v-aţi rupt limba încercând să spuneţi acest cuvânt…ghinion!
~ următoarea zi de vineri 13 va fi în ianuarie 2012. De fapt, 2012 va avea trei zile de vineri 13!
~ numele meu are 13 litere!
Ooops!





