În fine, revenim la toaletele noastre, cele de toate zilele.

De bine, de rău, încă mai ies prin tot felul de localuri, restaurante şi bombe. Iar ca să-ţi faci o idee despre rangul unui local e foarte bine să treci şi pe la toalete. Aveam o prietenă care punea pe blogul personal fotografii din toate toaletele prin care trecea şi le dădea „stele”, în funcţie de anumite criterii. O preocupare foarte interesantă, pentru că dacă stai mai rău cu maţu’ şi te scârbeşti din orice, mai bine să nu treci prin unele locuri! Decât să faci icter, mai bine îţi umpli Pampersul!

Discutam cu un tăntălău de pe Facebook (mare geniu în toate domeniile posibile!) tocmai despre starea unei toalete prin care trecem destul de des amândoi. Mai mult eu, decât el, pentru că el are prea multe fiţe ca să umble prin barurile unde merg toţi muritorii de rând. Discuţia era despre starea toaletelor şi despre faptul că la deschiderea barului, ele sunt curate şi au un miros cât de cât plăcut, iar după o oră sau două, nu-ţi mai vine să calci pe acolo. Şi amărâtul nu dorea să înţeleagă că oamenii sunt nişte oi, pentru că logica e foarte simplă: ora 20 – toaletă curată àora 22 – toaleta murdară, hârtii pe jos, mucuri de ţigări peste tot, săpuniera stricată sau dată dispărută, de hârtie nici nu mai poate fi vorba.

Păi, măi cornutelor! De ce dreq acasă ştiţi să folosiţi toaleta ca nişte oameni cu IQ peste 40, iar când ajungeţi în locurile publice uitaţi şi de IQ şi de ăia 5 ani de acasă? Sau este ceva concurs de genul „hai să urinăm de pe deal direct în toaletă!”, concurs de care eu nu am aflat încă?

Şi încă ceva: nu mai aruncaţi mucurile de ţigări în toalete! Se aprind incredibil de greu şi au un miros nasol de tot!

Uşi toalete

Reguli la toaletă

Însemne toalete

Te uiţi spre viitor şi nu vezi nimic bun ce ţi s-ar putea întâmpla, te pierzi în tehnologie şi în invenţii de socializare, care de fapt te înstrăinează în loc să te apropie de persoanele cu care socializezi, religia se îndepărtează de tine, deşi TU nu te-ai îndepărtat de religie. Poate că răspunsurile sunt de fapt în trecut şi nu în prezent şi viitor.

Pe o mare bucată de pământ, în zona pe care astăzi o numim generic „Estul Europei”, se afla un popor foarte interesant; istoricii i-au numit pe cetăţenii aceia „daci”, ei între ei se numeau „daci”; istoricii de azi îi numesc la fel. Şi erau bine ancoraţi în trecutul şi în prezentul lor, încercând să lase urme către viitor, unele ce au rămas până în zilele noastre.

Dacii aveau religie şi Zei, Zamolxe (Zamolxis) fiind cel mai mare, mai puternic şi mai slăvit dintre ei.

Dacii aveau ritualuri care se păstrează inclusiv în zilele noastre. Cel mai întâlnit este ritualul de sacrificare al porcului, amintind de jertfele aduse pentru împăcarea zeilor. Este foarte interesant că acest ritual este făcut inconştient în preajma solstiţiului de iarnă, cea mai mare sărbătoare a marilor culturi din istoria omenirii, ce reprezintă renaşterea Soarelui, a vieţii, reînceperea unui ciclu, a reînvierii naturii.

Dacii cunoşteau scrierea, tăbliţele găsite fiind dovezi inestimabile ce nu pot fi negate de minţi cât de cât normale.

Dacii aveau tehnologii care ne pun semne de întrebare chiar şi în zilele noastre: tăiau blocuri de piatră ce pot fi tăiate acum doar cu diamant sau laser; prelucrau aurul, de la scoaterea lui din pământ şi până la obiecte de cult şi vestimentare.

Dacii aveau modă! Hainele şi accesoriile se schimbau periodic, de la ace la căciuli, haine şi chiar obiecte de bucătărie! Dovezile sunt găsite în multe din săpăturile arheologice, care uimesc arheologii şi istoricii.

Dacii aveau un cult al armelor. O singură armă din arsenal (sică) a marcat sângeros istoria luptelor cu Imperiul Roman şi a dus la schimbarea coifurilor luptătorilor, după ce au nimicit mii de luptători…

Dacii aveau cunoştinţe aprofundate despre astronomie, construcţiile existente şi în zilele noastre fiind orientate conform mişcării Soarelui. Un fel de Stonehenge est-european, doar că are un marketing deficitar…

Dacii aveau tehnici elaborate pentru batere de monede. Zeci de mii de monede au fost găsite, prăduite de inconştienţii înarmaţi cu detectoare de metale şi înstrăinate faţă de această ţară.

Uitându-mă la prezent, îngrozindu-mă de viitor, la recensământul ce se va face la finalul acestui an, de ce m-aş declara român şi nu DAC???

Sic transit gloria mundi! Sictir…

Sica Dacica

Coif dacic

Sarmisegetuza

Dis de dimineaţă, merg să îmi cumpăr sana. Simplă, normală, nimic special! Doamna, acră şi vădit supărată că intru în magazin la o oră atât de matinală, nici nu îmi răspunde la salut, îmi aruncă restul în mare scârbă, iar despre un zâmbet şi/sau un „mulţumim” nici nu poate fi vorba…

Într-o altă zi intru la o florărie. Resturi şi cotoare de flori pe jos şi pe masa de servire a clienţilor. Angajata se uita la „ştirile de la ora 5” şi doar nu o poţi deranja tocmai într-un moment atât de emoţionant, în care se prezintă cum o băbuţă a fost violată de doi boi. Băbuţa mai dorea o noapte…

Merg cu maşina la spălat. Că era cazul! Individul trânteşte supărat furtunul şi peria; era la finalul programului şi probabil i-am încurcat ploile. După ce plec, îmi dau seama că nu mai am CD-ul original cu UB40. Dacă stau bine să mă gândesc, parcă data trecută nu mai aveam cutia cu gume de mestecat! Ehh, detalii…

Intru la o casă de schimb valutar. Tipa îmi spune: „Din cauza unei probleme tehnice nu pot să vă dau bonul fiscal”. Că fentează bugetul statului, asta e foarte clar! Dar oare îl „scurtcircuitează” şi pe patron? Iar dacă primesc o bancnotă falsă, oare cum demonstez că am luat-o de acolo şi că nu am printat-o eu acasă?

Îţi iei inima în dinţi şi deschizi o afacere. Piaţa muncii e varză, deci nu prea ai de unde alege şi îi dai o şansă unui prăpădit în speranţa că te ajută şi că îl ajuţi dându-i o pâine albă de mâncat. În scurt timp te fură, te spionează pentru concurenţă, se joacă pe calculator în loc să lucreze, îşi culege „recolta” din jocurile de pe Facebook. Şi mai mult, de pe o zi pe alta pleacă la o altă firmă pentru că primeşte 50 de lei în plus. Ai ce să-i faci? Dă-l în judecată şi peste 10 ani poate ţi se va da dreptate! Dacă mai contează…

Ei bine, ăştia sunt ucigătorii de afaceri! Ei există printre noi, sunt din ce în ce mai mulţi şi se hrănesc nu numai cu sângele nostru, dar mai ales cu banii şi nervii noştri. Şi până nu dăm cu ei de pământ, până nu îi lăsăm să moară de foame (la propriu), până îi angajăm „din milă”/să mănânce şi gura lor o pâine mai albă…ei îşi vor bate joc de noi, de munca şi de vieţile noastre.

Deoarece sunt din ce în ce mai mulţi e clar că ăştia se înmulţesc! Ce facem cu ei? Îi ardem pe rug sau îi ghilotinăm în piaţa publică?

Se cauta...

Optimist

El face diferenta!

Îmi zic „aşa animal nu există”…şi încep să sap prin acest business cu miros de gunoi, dar cu milioane de Euro profit! Pentru că, în definitiv, banii nu au miros – o ştiau şi romanii, acum vreo 2000 de ani.

Şi ca un băiat serios şi pus pe fapte mari, iau tastatura mai aproape, prind „şoarecele” de o ureche şi „mă bag pe Internet”. Gogule ştieee! Caut „reciclare sticlă” şi primesc instant mii de rezultate, unul mai adevărat decât altul. Caut şi eu anunţurile care sunt în zona mea. Că dacă transportul unei tone de ambalaje de sticlă te costa 100 de unităţi monetare, iar preţul pe tonă este de 50 de unităţi monetare…parcă nu sună a business, nu??? Chiar dacă rezultatul acestei acţiuni ar fi „zero pe zero”, adică să nu te intereseze profitul, tot ar fi ceva! O faci din patriotism, pentru ţara ta, pentru spaţiul în care trăieşti şi în care intenţionezi să-ţi creşti copii, pentru simplul fapt că RESURSELE SUNT LIMITATE! Când toată lumea va înţelege asta, atunci ar recicla chiar şi hârtia murdară de la cornetul de îngheţată (şi nu ar mai arunca-o pe jos!). Dar, să revenim! Găsesc mai multe firme de reciclare, o parte din ele se ocupă şi de deşeuri de sticlă. Cel puţin aşa scrie pe site. Sun la câteva firme…telefoane nealocate! Eh, merg mai departe! La câteva apeluri mi s-a şi răspuns: „NU RECICLĂM deşeuri din sticlă, pe site este o eroare”. Cam multe firme cu această eroare, dar care nu uită să îmi amintească de eventualele deşeuri de fier.

Mnoah, dacă ăştia nu, atunci poate alţii reciclează. Caut firme din toată ţara. La fel, telefoane închise sau nu reciclează sticlă, indiferent de model, culoare etc. Dau în sfârşit de un tip din Ilfov. Ştiţi Ilfovul? Adunătura aia de pe lângă aşa-zisa capitală?? În fine, tipul este interesat de ambalaje de sticlă şi chiar îmi dă un preţ interesant: 125 Euro/tonă. Kaciiing! Sună chiar apetisant, nu?

Doar că mai este un mic amănunt: EU trebuie să plătesc 125 Euro pentru fiecare tonă de materiale din sticlă pe care i-o duc! Poftim??? Booom, tocmai îmi căzuse mandibula! Deci eu trebuie să plătesc ca să reciclez nişte resurse şi aşa în curs de terminare? În România, da…

Vom plăti cu vârf şi îndesat aroganţele de acest tip! Iar când ne vom sufoca în propriul nostru gunoi reciclabil, atunci poate că cineva va lua atitudine…

Astea nu...

...nici astea...

...astea nici atat!

Haideţi să vedem ce ne spune istoria despre zilele de vineri 13.

Unele surse (foooarte greu de demonstrat) spun că Eva i-ar fi „pasat” acel măr lui Adam într-o zi de vineri 13. Ăştia doi nu prea aveau haine, dar aveau deja calendar??

Din punctul de vedere al religiilor creştine, se pare că Iisus a fost răstignit pe cruce tot într-o vineri 13, iar cu numai câteva ore înaine, la Cina cea de taină, au fost 13 persoane. Conform Bibliei, într-o altă zi de vineri 13 a început Potopul. Noroc cu Moise! Sau … Noe?

Tot din istorie, în Evul Mediu, într-o vineri 13, anul 1307, regele Filip al IV-lea a ordonat arestarea Cavalerilor Templieri (ei fiind acuzaţi de erezie şi majoritatea au fost ucişi la scurt timp după).

La americani, „distracţia” cu numărul 13 este tipic hollywood-iană! Unor clădiri înalte le lipseşte etajul 13, unele hoteluri şi spitale nu au camera cu acest număr, pe unele străzi casele nu primesc acest număr. Şi la nivel intelectual înalt poţi să ai surprize: soarta misiunii Apollo 13 este pusă şi pe seama numărului 13. Se estimează că între 17-21 de milioane de americani sunt afectaţi de această zi şi nu îşi respectă rutina zilnică, unii chiar nu se dau jos din pat! Italienii se feresc să joace acest număr la Loto, iar la noi, în ultimii ani, 13 este cel mai extras număr!

Super-mintoşii au calculat: asteroidul 99942 Apophis se va apropia cel mai tare de Pământ tot într-o zi de vineri 13, în luna aprilie, anul 2029, mai aproape chiar decât sateliţii de comunicaţie.

Trei lucruri sunt clare:

~ teama de „vineri 13” se numeşte paraskevidekatriafobie. Dacă v-aţi rupt limba încercând să spuneţi acest cuvânt…ghinion!

~ următoarea zi de vineri 13 va fi în ianuarie 2012. De fapt, 2012 va avea trei zile de vineri 13!

~ numele meu are 13 litere!

Ooops!

13

Bila 13

Apollo 13

Persoanele care se ocupă de asigurări în România, denumiţi aici “asiguratorii”, sunt un produs foarte nereuşit al economiei de piaţă, prost înţelese! Pentru a încheia o asigurare, ăştia sunt în stare să te deranjeze la orice oră din zi sau din noapte, chiar dacă este Crăciun, Revelion, Sfânta Maria Mare, Dragobete sau ce mai vreţi voi. Dacă mă gândesc mai bine, şi-ar vinde părinţii, neamurile, maşina, un rinichi, chiar şi o bucată din măduva spinării pentru a încheia o asigurare.

Partea cea mai nasoală este că asiguratorii se reactivează în funcţie de ce legi mai apar în spaţiul mioritic. Când a fost nevoie să ne “înscriem” la o firmă de asigurări pentru pensia privată, toţi meseriaşii din domeniu au sărit ca arşi. Mirosea a ceva bani şi nu doreau să fie ei ăia care ratează situaţia. Doar că aveau o problemă de matematică: una din trei persoane încheia asigurări de acest gen. Aşa că telefoanele noastre au început să sune mai rău decât la Gara de Nord. Cum să îi trimiţi pe toţi la plimbare strigându-le “LĂSAŢI-MĂ ÎN PACE, LIPITORILOR!!!”???

Acum, toţi s-au reactivat din nou! Pluteşte un iz de bani după legea cu asigurarea locuinţelor. Iar sună toată lumea pe toată lumea, SMS-uri, stabilirea de întâlniri “de afaceri”, fluturaşi în cutia poştală, spam-uri pe e-mail…tot tacâmul!

Totul bine şi frumos până se întâmplă vreun accident: îţi loveşti maşina, îţi ia foc casa, îţi cade un meteorit în freza proaspăt dată cu gel! Eiii…atunci nu îi mai găseşti nici la telefon, nici pe email, iar firmele lor fac TOT ce e posibil să te amâne la plată. Sau chiar să nu-ţi mai plătească, de ce nu?? Acum câţiva ani, una dintre maşinile firmei la care lucram a avut un accident urât de tot. Bine că nu a murit nimeni! Dar după luni de zile reparaţia maşinii nu a fost plătită, iar patronul, pe bună dreptate, a făcut un anunţ cât mărimea maşinii: “Această maşină este asigurată la firma X. După 3 luni ea nu este încă reparată!”. Bineînţeles că firma respectivă s-a autosesizat şi reprezentanţii au întrebat nevinovaţi: “Păi chiar aşa?”. Ca şi cum într-un contract numai unii au obligaţii şi de obicei suntem noi, muritorii de rând şi plătitorii de taxe şi impozite!

Câteodată mă sună unii de care nu am auzit în viaţa mea! Îi întreb de unde au numărul meu de telefon şi îmi răspund senin: “De la un prieten!”. Dragi “prieteni”, vă rog să mă scoateţi urgent din agenda voastră telefonică. Şi vă rog să nu mă mai vindeţi gratuit firmelor de asigurări. Cereţi cel puţin 30 de arginţi!

Insurance

Asigurare?

Fronton

Printr-un cumul de factori am reuşit să îmi paradesc stomacul, cu mâncăruri dulci şi sărate, multe şi amestecate, stropite din greu cu limonadă, care e acidă, după cum se ştie.

Aşa că, după mai puţin de 24 de ore de dureri intense şi două medicamente care de obicei rezolvau durerile, am ajuns la SMURD. Am fost preluat rapid, deşi erau mulţi pacienţi pe acolo, fiecare cu problemele lui, toate foarte importante, bineînţeles. Mi s-a măsurat tensiunea şi, după câteva momente, am fost preluat de doctorul E. F. Ţ. Anamneză făcută ca la carte: cum, de ce, de când, de ce tocmai acum, de ce aici etc. Branula băgată în venă şi… de aici începe distracţia. Mi-a făcut urgent analizele şi o altă doamnă mi-a făcut urgent un EKG. Mi-au dat un cocktail pentru înţepăturile de la stomac, o perfuzie care m-a pus pe picioare. Totul foarte rapid, profesionist, mai ales în aglomeraţia de acolo şi în condiţiile pe care le ştim cu toţii din spitalele româneşti…

În altă ordine de idei: cică a luat foc pădurea şi toate animalele fugeau care încotro să îşi salveze pielea, blana, penajul şi carapacele. Mai puţin o pasăre colibri, care se încăpăţâna să ducă apă în ciocul ei minuscul şi să o arunce peste focul tot mai intens. Focul cuprindea copacii, iarba, cuiburile şi toate locurile care până acum câteva zile erau o încântare pentru ochi, minte şi suflet. Între timp, spaima cuprinsese toate animăluţele care fugeau pe unde nimereau. Colibriul…îşi vedea de adus apa! La un moment dat un tigru, conştient de zădărnicia demersului păsării, s-a oprit şi a întrebat-o: „Eşti nebună? Tu crezi că poţi stinge ditai incendiul cu apa adusă în ciocul tău” Pasărea colibri i-a răspuns: „Eu îmi fac partea mea…”!!!

Cred cu tărie că cele două poveşti au ceva în comun!

Mulţumesc doctorului E. F. Ţ. şi SMURD Mureş. Unde, să nu uităm, a început toată mişcarea care a salvat zeci de mii de vieţi în anii de la apariţia lor.

Poate totuşi ţara asta mai are o şansă… Trebuie doar să ne uităm în sufletul nostru şi să găsim răspunsul, motivaţia sau acel imbold de a face lucrurile cu maximă responsabilitate!

SMURD

Respect!

SMURD

Dar cum se face că noi îi alegem pe nenorociţii ăştia care îşi bat joc de noi constant?!?! La alegeri, mergem şi punem ştampila pe ăia care ne-au dat o găleată sau o pungă de făină expirată, pentru că majoritatea exact asta fac! „Cel puţin ăştia ne-au dat ceva, maică!” Un T.N.T. în proteza aia argintată nu vrei, creatură fără conexiune între ăia doi neuroni??

Şi uite-aşa am ajuns la concluzia că nu toţi românii ar trebui să aibă drept de vot. Nu tare demult nu votau femeile! Scurt pe doi! Iar de ajuns la conducere în politică sau la bani…nici nu încăpea în visele lor! Apoi, o bună parte dintre bărbaţi nu aveau nici ei drept de vot! La ce dreq să voteze ăla care avea grijă de cai, de grădină sau de alte lucruri nelegate de politică sau afaceri?

Mare noroc că „personajele” astea care au picat BAC-ul acesta, care a fost mult mai corect decât cele anterioare nu sunt interesate de politică. Dacă li s-ar fi dat o întrebare de genul „cine este prim-ministrul României?”, 70% ar fi răspuns „Băsescu”, 10% ar fi zis „Udrea”, iar restul ar fi desenat o găină sau ceva muppets d’ăla colorat. Ceea ce este foarte interesant este că primele două categorii nu ar fi greşit foarte mult, dar asta nu din cauză că’s ei dăştepţi!

Vă mai aduceţi aminte de votul cenzitar? Până nu demult aveau drept de vot numai cei care aveau o anumită avere (bani şi, mai ales, proprietăţi) şi alegeau dintre ei unul care ştia cu ce se mănâncă politica, cum se conduce o afacere/un oraş/o ţară şi nu lăsau pe mâna oricui frâiele unei ţări. Dar asta s-a dovedit nedemocratic! Ce să-ţi spun, că parcă democraţia te scoate din foame pentru că ţi-a dat drept de vot! Dă-i prostului putere să vezi ce face cu ea! Dar întrebarea este cum îl mai dai jos de la putere dacă tot i-ai dat-o? Probabil cu o lunetă puternică şi cu un vârf vidia, dacă înţelegi aluzia mea fină…:)

Dacă s-ar reveni la votul cenzitar eu aş fi primul de pe listă pe care m-ar scoate, pentru că sunt un amărât de salahor! Şi aş fi tare fericit, că pe lângă mine i-ar scoate de la vot pe toţi amăreştenii cu brânză între dinţi, care ţin săpunul ca obiect de decor lângă bibeloul cu pescarul chinez şi care vând viitorul lor, al copiilor şi nepoţilor lor pentru o pungă de făină şi un unt râncezit. Ah, era să uit de căpşunari, care nu mai au şi nici nu vor mai avea vreo legătură cu adevăratul sens al cuvântului „ţară”, dar care decid cine şi de ce să ne conducă!

Hai cu cenzitarul, mon cher! Şi repede, până mai avem de ce…

Vote them OUT!

Vot de blam

A intrat în apartament şi nu a găsit-o acolo unde era ea de obicei: în bucătărie, pregătindu-i mâncărurile lui preferate, care erau întotdeauna calde şi numai bune de savurat. Da! Ceva plutea în aer, îl simţea, dar nu îl putea atinge. Era în nările lui, pe pielea lui, parcă îl simţea şi între dinţii îngălbeniţi de la anii întregi de fumat ţigări slabe.

Se cunoşteau de aproape douăzeci de ani. Primele lui amintiri erau cu ea, cu părul ei roşcat, cu pistruii ei de irlandeză get-beget, cu pielea ei albă ca laptele. Au crescut împreună, s-au jucat împreună, şi-au dat primul sărut în parcul din apropierea blocului, sub castanul scrijelit cu iniţialele lor, înconjurate de o inimă diformă, străbătută de o săgeată de indian: J.O. & K. E. Primul sărut pe care el nu l-a uitat niciodată. După mulţi ani s-au hotărât să se mute împreună; parcă erau predestinaţi să fie suflete pereche, că altfel valurile vieţii i-ar fi purtat prin locuri diferite demult.

Şi-a revenit rapid din visare…ea nu era în locul stabilit, la ora potrivită. A trecut repede prin toate camerele, a străbătut holul şi apoi, cu inima strânsă, a intrat în baie. Era acolo, în vana plină cu apă roşie: îşi tăiase venele cu noul cuţit de bucătărie, luat la promoţie. Mâinile ei erau acum grile pentru jocurile de „X şi Zero”: dorea să fie sigură că îi va ieşi această mişcare de prima dată. Ar fi fost aiurea să o găsească la timp, iar el, panicat, să alerteze salvarea şi ăia să o salveze. Avea de dat explicaţii, trebuia să urmeze terapie şi chiar nu mai avea chef de toate astea. Aşa că s-a asigurat că o face bine din prima!

Parcă tot cerul căzuse asupra lui: singura lui dragoste, singura lui speranţă într-o lume cenuşie, unica lui insulă de bucurie zăcea acum într-o baltă de sânge, grupa 0, Rh pozitiv. Interesant că tocmai acum îşi aducea aminte aceste detalii…

Apoi a rămas ca trăsnit! Întrebarea asta nu îi dădea pace de câţiva ani buni! A tot amânat momentul pentru o seară specială sau pentru un loc deosebit, pentru un moment de tandreţe sau pentru o după-amiază cu popcorn, sucuri acidulate şi mult televizor…

„Oare ea cu cine făcea banking?”

Suicid

Mmmda!

Oare cu cine?

Oare frumuseţea ţine de culoarea pielii, culoarea ochilor, de înălţime, de mărimea sânilor şi a fundului sau de culoarea părului? Eu zic că ţine mai mult de îngemănarea acestora şi mai ales de proporţiile fizice ale componentelor corpului. Proporţionalitatea este cheia frumuseţii pe care au găsit-o şi renascentiştii şi pe care ar trebui să o avem în vedere când catalogăm o persoană ca fiind frumoasă sau nu.

Cunosc câteva persoane de ambele sexe care sunt cu adevărat frumoase. Noi, muritorii de rând, ştim asta, dar şi ele s-au prins că acest atu le poate aduce anumite beneficii, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Doar frumuseţea poate să vândă orice! Dar asta nu le scuteşte de invidia şi răutatea mediocrilor de rând, care ar face orice să nu le mai vadă în preajma propriei persoane, prezenţa lor ştirbindu-le astfel aura de frumuseţe medie pe care o expune. Şi de aici întrebarea care mă macină de ceva vreme: e frumos ca o creatură care (cel mai posibil!) are probleme de încredere legate de frumuseţea ei să se afişeze cu persoane de sex opus, (mult) mai urâte doar pentru ca ea să apară într-o aură de superioritate şi pentru a-şi safisface ego-ul subdezvoltat şi inconştient? Asta nu o face mult mai urâtă la alte nivele?

Oricum, frumuseţea e trecătoare, deci preferăm prostia, care e veşnică!

Frumoasă??

Urât??

Frumoasă??

Urât??

Urâtă??

Frumoasă??

Nu am scris pentru că nu mai am inspiraţie, nu mai am chef, iar în perioada sărbătorilor (indiferent care!) sunt un naşpa şi jumătate şi nu am chef de nimic. Nu mă mai inspira nimeni şi nimic, iar când mă uit pe net la ce mai scriu alţii…îmi dau seama că nu sunt singurul care locuieste şi scrie “pe partea întunecată a Lunii”. Şi mai rău: de azi m-am lăsat şi de Pepsi…până la următorul flacon. Care va fi sper prin perioada Crăciunului. Deci nu vă aşteptaţi de la mine la nimic bun!

Nici măcar la Loto nu am câştigat de un hamburger sau de o şaorma sleită. Dar s-a câştigat de Paşte, ceea ce ne demonstrează încă o dată că jocurile nu sunt măsluite de nimeni. Nici măcar de EI! Să le stea în gât; mi-au luat şi ultima speranţă!

Hai ştrudeilor…mergeţi voi frumos la bibliotecă şi citiţi acolo câte ceva!

Winter

Sweet dog

Brown dog

Somn

Huh?

Funny cats

Friends

Dogs

Dalmatian

Hai să ne analizăm un pic, poate găsim câteva lucruşoare de îmbunătăţit sau poate chiar de schimbat „direct din rădăcină”…

Ne batem joc de natură! Poluăm cu multă graţie! La noi, ideea de reciclare este o necunoscută pentru marea majoritate: hârtia, plasticul, metalul, sticla pot să meargă liniştite în acelaşi coş de gunoi, „că doar nu tuşeşte”! Iar pentru că tot peizanul este mutat la bloc, gunoiul nici nu mai trebuie dus la pubelă de fiecare dată; el poate fi „bine merci” aruncat pe geam sau înghesuit în canalizare. Oare ce face poporul român cu uleiul prăjit sau cu zaţul de cafea? (Staţi p’aproape, revine vremea grătarelor în mijlocul naturii!!!)

La noi totul este o manea! Politica internă şi externă, politicienii şi milionarii de carton, salariile şi pensiile, promisiunile şi vorbele de duh, televiziunile şi programele lor, sistemul de învăţământ şi cel sanitar, preoţii şi vameşii, drumurile şi autostrăzile. Până chiar şi maneaua este tot o manea! Redundant de manelistic!

Suntem gălăgioşi şi ne dăm prea multă importanţă indiferent de locul în care ne aflăm: la munte, la mare, la umbră, la soare, la piaţă şi mai ales în restaurante, baruri şi cluburi. Cum Sfântu’ Petru să mergi în Capela Sixtină şi tu să vorbeşti cu mulţi decibeli de ultima eşarfă roz cumparată de la colţul străzii?? Nu este păcat? Cu banii de intrare îţi mai cumpărai una. Tot roz!

Nu ne cunoaştem istoria, geografia, nu avem cultură generală şi nu avem acel spirit care ţine o naţie legată! Pentru o sută de Euro sau o găleată portocalie o vindem şi pe mam’-mare! Cât despe popor sau ţară…dă-i dreq, le vindem la pachet şi facem discount!

Abuzăm de încrederea, de buna creştere şi de bunul simţ al oricui! Sindromul de „ţeapăăă frateeee!” creşte liniştit în sângele nostru şi se hrăneşte cu invidia faţă de fericirea altora. De aia nici nu e bine să donăm sânge!

Şi DAAA, ştiu! Tu nu eşti unul dintre bolovanii ăştia, cum nu sunt nici eu! Din păcate, societatea noastră nu are nici forţa, nici competenţa să şlefuiască aceste personaje, totul ţine de adaptarea şi perfecţionarea personală. Dar oare câte sute de ani lumină mai avem până să-i ajungem pe cei din ţările civilizate, care se bucură într-adevăr de o viaţă decentă şi normală?

Reciclare

Peizan

Capela Sixtina

În scurt timp, personajele noastre dragi ajung la intrarea în „Bomba” păzită de 2-3 băieţi bine intenţionaţi, să-i numim generic „cefe late şi duble” (ştiu, termen lung şi pretenţios, dar plin de simbolistică!).

Una bucată „ceafă lată şi dublă” le întreabă pe cele două fete: „Sunteţi împreună cu băieţii?”, iar răspunsul a venit instantaneu şi sec „DA”. Zâmbitoarea „ceafa lată şi dublă” trăgând rapid un aer de superioritate: „Fetele pot să intre, băieţii nu!”. Înainte să mergem mai departe hai să spunem de dragul conversaţiei că băieţii erau îmbrăcaţi cu haine decente, cămăşi curate, pantofi şi nu erau veniţi de la ştrand, fotbal sau de la cules de  ciuperci pentru mama soacră. În plus, băieţii în vecii vecilor nu au făcut acolo scandal, nu au prins chelneriţele de fund şi nu au fumat „iarbă” înfăşurată în ziar! Curaţi ca lacrima, ce mai! Şi-atunci naştem nişte întrebări:

~ De când “muşchiu’ şi ceafa lată” are discernământul să decidă cine intră şi cine nu intră într-o „Bombă” care NU îi aparţine? Din start, cuvântul „discernământ” este unul prea complicat şi obositor…

~ Cum se face că personajele noastre principale puteau vedea în „Bombă” „pălării negre şi largi”, dar ei nu aveau voie să intre?

~ Cum îşi poate imagina o „ceafă lată şi dublă” că la cuvintele cristaline pe care le-a spus, fetele vor intra în „Bombă”, iar băieţii se vor duce în altă parte, să bea o vodcă fără alcool, împăcaţi cu situaţia ireală în care se aflau?

~ După câţi ani lumină va observa patronul/administratorul „Bombei” că ceva e putred în Danemarca?

~ Ce însemnătate au pentru ei cuvintele „criză economică”?

Iar pentru atitudinea „Io’s numărul 1, ce muşchiu’ meu!” grupul celor şase vă doreşte un călduros şi prietenos „Faliment plăcut cu datorii grămadă!”

PS: Dacă te simţi cumva „ceafă lată şi dublă” caută repede un site cu fete dezbrăcate! Dacă (printr-un mare miracol) eşti patron de „bombă” reciteşte întrebările de mai sus! După cinci minute de tras aer curat în plămânii afumaţi…încearcă să răspunzi la ele!

Creier???

Pumnii mei minte nu are...

Criză...nu?

Vă propun un exerciţiu de imaginaţie, de relaxare…

Imaginaţi-vă o zi călduroasă de vară, în apropierea unei păduri dese de mesteceni. Pentru a fugi de căldură vă apropiaţi de liziera pădurii, intraţi cu paşi lenţi în răcoarea ce vă împresoară în câteva momente.

 Imaginaţi-vă că umblaţi printre impunătorii mesteceni, albi, înalţi şi drepţi, ca nişte lumânări neaprinse. Anii trecuţi peste ei i-au făcut mai strălucitori, mai frumoşi, mai semeţi.

Imaginaţi-vă că nu după mult timp ajungeţi într-o poieniţă, cu flori şi iarbă verde, mătăsoasă. Mirosul florilor vă îmbată simţul olfactiv, vă aduce aminte de copilăria petrecută pe dealurile bunicilor, unde mirosul florilor de câmp se dilua în mirosul fânului aproape uscat. La marginea poieniţei apare timid un pui de  căprioară. Singur, cu ochi limpezi şi umezi, cu blăniţa fină şi curată, curios de imaginea intrusului din pădure. Un iepuraş mic, alb şi pufos îl urmează. Se ridică pe lăbuţele din spate şi adulmecă toate mirosurile oazei de linişte.

Imaginaţi-vă că prin mijlocul poieniţei este un lac făcut de un izvor cu apă limpede şi rece. În apropiere, pâlcuri-pâlcuri de ciupercuţe albe cu buline maronii şi roşii înconjură lacul ca o trenă de împărăteasă.

Imaginaţi-vă că vă apropiaţi de lacul limpede şi răcoros. Razele soarelui, bătând palid printre mesteceni vă mângâie pielea, iar petele de lumină şi culoare, mirosul florilor din poieniţă, clipocitului apei fac un spectacol îmbietor şi relaxant.

Imaginaţi-vă că vă uitaţi în lac şi prin apa limpede vă vedeţi foarte clar mâna dreaptă peste faţa persoanei care v-a tăiat calea în trafic şi v-a arătat degetul mijlociu…

PS: Acest articol e un pamflet! Spune NU violenţei în trafic!

No Valentine

 

Pădure de mesteceni

 

"NU" violenţei în trafic

Citez: “Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie.”

Hai baieti!!! In 24 e ziua mea, faceti-mi un cadou-surpriza: Basescu jos din functie, Boc trimis la coasa. Sau coasa trimisa dupa el, e alegerea voastra.

Go! Go! Gooooooo!

Dan Voiculescu

Wanted

Boc si coasa

          Revenind la seriozitatea caracteristică nouă, specia umană se joacă „de-a Dumnezeu” de câţiva ani încoace, distrându-se cu genele umane şi nu numai. Citez din www.descopera.ro care citează la rându-i pagina „Practical Ethics” ce stă sub umbrela Universităţii din Oxford: „Guvernul german este pe cale să permită testarea genetică a embrionilor umani care prezintă serioase riscuri de tulburări genetice, pentru a se alinia restului Europei Occidentale, unde asemenea practici medicale sunt autorizate.” Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat deja îngrijorarea faţă de acest mesaj şi de posibila votare a unei asemenea legi, care la bază are un lucru bun: explorarea feţilor care au o mare incidenţă de a avea boli pe care părinţii lor naturali le au şi pentru a evita astfel o viaţă plină de chinuri a viitorului copil. Graniţa este foarte subţire dintre acest lucru şi manipularea genetică ce ar putea aduce viitorii părinţi la Super-Mall-ul “La Gena Veselă”, de unde să-şi cumpere copii blonzi, cu ochi albaştri sau verzi, imuni la HIV, febra tifoidă şi cancer. Bonus pentru luna decembrie: substanţă cenuşie cu 10% în plus!

          De vreo două săptămâni un alt cercetător/căutător prin gene a anunţat oficial că reînvierea mamuţilor lânoşi poate fi făcută în maxim 4-5 ani. Are doar nevoie de câteva ţesuturi de mamut, ceva mai proaspete decât are el în laborator şi p’acasă în frigider. Apoi, materialul genetic se prelucrează vreo 2 ani şi se introduce într-o mamă elefant ce va da naştere mamutului peste încă aproximativ 24 de luni de gestaţie. Cu alte cuvinte, peste cinci ani ne facem poză cu mamutul, că maimuţa e desuetă. Oiţa Dolly nu a avut nimic de comentat!

          Clar, cercetarea genetică este viitorul omenirii şi al altor specii. Dar dusă până unde? Ne apucăm să îl reînviem pe T-Rex? Cât material genetic avem în mumiile egiptene? Dar în straturile de gheaţă pe care tocmai le topim în inconştienţa noastră? Să nu fie cumva covorul de sub picioarele noastre pe care Natura ni-l va trage tocmai când lucrăm cu acid sulfuric 98%!

Genetica

 

Oita Dolly

 

Mamut

          Exact ceea ce se întâmplă în zilele noastre, pe teritoriul ţării noastre. Au ajuns românii să huiduie şi să-şi fluiere, indirect, imnul naţional, chiar în ziua de 24 ianuarie!

          Dar să vedem cum s-a ajuns aici. În primul rând, tabăra portocalie a tăiat din resursele financiare de oriunde a apucat, călcând peste legi, peste onoarea oamenilor care au cotizat pentru pensiile lor zeci de ani, lăsând până şi bocancii de foşti soldaţi fără şireturi.

          Încet, încet, şi-au împlântat steagul portocaliu în fiecare televiziune sau ziar cu acoperire naţională, cu o singură excepţie. Bombardarea psihică este punctul doi de pe agenda lor, care a fost bifat. Inconştienţi, oamenii văd din sfera politică numai ce li se dă, iar un cuvânt abil strecurat într-o frază duce subconştientul acolo unde se doreşte.

          Distrugerea valorilor a fost pasul trei. Comparându-l pe Băsescu cu Alexandru Ioan Cuza (îmi asum cacofonia!), pe Udrea cu Regina Maria a României, uitând de faptele făcute de Mihai Viteazu, de Nicolae Bălcescu, de Avram Iancu, de mulţi mulţi alţii care şi-au pus amprenta în dezvoltarea naţiunii noastre nu facem altceva decât să ignorăm liantul fiecărui popor modern: istoria. Toate sărbătorile, naţionale, religioase sau de altă natură au fost transformate în sărbători culinare, iar întrebarea pe buzele tuturor este “unde facem mititeii şi ceafa de porc?, unde punem berea la rece?” uitând de adevărata semnificaţie a sărbătorii în sine.

          Marea majoritate a românilor se gândesc în aceste momente ce vor pune mâine pe masă şi chiar nu îi mai interesează cât se mai fură, acolo sus. Mai bine să nu ştim, decât să ne pleznească vreo venă din cauza asta…

          În nicio ţară civilizată nu este ruşine să te ridici în picioare dacă auzi imnul naţional. Din contră, este o mândrie şi o datorie pentru tot ceea ce reprezinţi tu ca persoană!

          La Iaşi miile de pensionari şi nu numai, vineţi de frig şi de foamete, nu aveau de ce să huiduie un personaj pe durata imnului naţional. Poate că trebuiau să cânte din toate sufletele şi cu toată forţa, tocmai în acele momente, dacă îşi aminteau primele versuri…Începe cu “Deşteaptă-te române…”

Nicolae Balcescu

Al. Ioan Cuza

Avram Iancu

Dar nu, F.B. acesta vine de la „fu*k buddy”. Un termen relativ nou în dicţionarul urban românesc. Adică un prieten sau o prietenă dornică să te ajute la nevoie. Când e vorba de sex şi atât! Şi tu să îl/o ajuţi când are o nevoie de acelaşi gen.

Preferabil ca ambele persoane să nu fie implicate într-o relaţie şi un F.B. pe lângă casa omului, parcă nu e de neglijat! Şi hai să vedem de ce…

Dai un telefon, stabileşti ora. Locaţia se ştie…aceeaşi! Ea vine, rezolvă problema şi ambele persoane pleacă fericite şi mulţumite. Niciodată, dar niciodată nu este vorba despre bani. Că aici nu discutăm despre prostituţie, ci despre doi prieteni! Toată lumea ştie că cele două persoane sunt „prieteni, şi atât”, ceea ce oferă o acoperire perfectă pentru amândoi! Alte plusuri: nefiind niciodată vorba despre bani sau despre nimic material, nu trebuie să îi cumperi flori, cadouri, bilete la spectacole, intrări la cluburi, băuturi etc. În plus, nu trebuie să te dai peste cap de Valentine’s, de 1 Martie, de 8 Martie, nu trebuie să îi cunoşti părinţii (ceea ce este o găselniţă perfectă, iar cel care a inventat întregul concept ar trebui să primească premiul Nobel pentru pace!). Nu trebuie să îţi notezi ziua de naştere pe care, în mod normal, dacă ai uitat-o o dată … a doua oară SIGUR nu o mai uiţi! Nu trebuie să îi demonstrezi că o iubeşti şi asta zilnic! Nu trebuie şi nici nu este indicat să doarmă la locul faptei. Nu trebuie să pari interesat de ceea ce spune, chiar dacă vorbeşte despre inorogi roz care dansează pe nori albi şi pufoşi! De fapt, ea nu ar trebui să spună mai nimic, iar eventualele discuţii sunt absolut generale, cum ar fi vremea la Amsterdam, cursul Euro faţă de Yen-ul japonez, legalizarea unor culturi agricole…

Iar partea şi mai bună…poţi avea câte F.B. vrei! Nimeni nu te restricţionează atâta timp cât totul se desfăşoară cu multă discreţie!

S-a dus dreq instituţia căsniciei! Şi-acolo să rămână! Mult succes cu F.B.! Facebook, normal…

          Ca să încep cu primul exemplu voi lua chiar persoana mea şi ipocrizia ce-mi stă în sânge, probabil nu de ieri de azi. Pentru că îi iubesc la maxim, le zâmbesc „ţiganilor” ca şi cum ei ar fi oameni. Dar cum amândouă părţile ne prefacem, să zicem că suntem chit.

          Mergeam prin târgul nostru în ultimele zile de toamnă şi-l văd pe un individ, până în op’şpe ani, cu o tijă în buză şi câteva sârme prin alte locuri la vedere, cum ar fi nas şi sprâncene. Nu vreau să mă gândesc ce sârmă ghimpată are prin alte locuri…În fine, fiecare ţine la design-ul lui. Dar partea care ne interesează pe noi este faptul că avea un tricou cu ceghevara. Şi unde e ipocrizia? Păi, la pariu cu voi că habar nu are cine a fost băiatul acela şi ce-a făcut până l-au mazilit unii. Iar dacă îl întrebi ce e comunismul, îţi răspunde cu „e o chestie, moşule”! Dar e trendy să ai tricou sau haină cu ceghevara, că doar toţi puştanii din spatele blocului au aşa ceva. Fit in boy! Do your thing!

          Alt băiat care mă intrigă cu ipocrizia lui este tocmai Preşedintele statului. Cum atacă şi cum acuză el comunismul şi toate relele făcute în perioada aia. Pfuuu…oare din ce motiv era el comandant de navă? Probabil avea 10 la sport şi 9 la pictură şi de aia merita să se plimbe prin lume. Vedea-i-aş dosarul de securist în presă!

          Un alt prieten al tovarăşului de mai sus, Rozaliul Videanu, ne explică el cum poate trăi împreună cu toată familia lui, incluzând doi copii de şcoală, cu numai 1500 lei pe lună. Iar casa lui de aproximativ 900 metri pătraţi a fost construită cu multă sudoare, din economiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor. Că el nu bea şi nu fumează! Dar suntem doar geloşi pe el, că va avea cel mai frumos mormânt din marmură românească şi noi nu!

          Iar punctul culminant este doamna cu părul de aur, care conduce câte Ministere vrea ea. Pentru că poate şi este competentă! Pentru ea nu ne trebuie exemple, Ipocrizia fiind numele ei mijlociu! Şi o demonstrează zilnic…

          Vă doresc un An Nou cu sănătate, plin de bucurii şi fără ipocriţi în jurul vostru! Cam greu, dar să zicem…

Şi ajunge lemmingul nostru favorit la un birou şi îi spune domnişoarei lemming de după un geam că a venit să rezolve partea cu caşcavalul. Ea îl trimite de la biroul ei, cu numărul trei, la biroul cu numărul şase. Acolo, un lemming într-un costum de cel puţin 20 de ani se ocupa de alte rozătoare care au ajuns la el cu tot felul de probleme. Ajunge şi lemmingul nostru la rând şi îl întreabă pe încrăvăţatul de la birou ce are de făcut. El întreabă: „Număr v-aţi luat?”. Vă imaginaţi că domnişoara lemming nu i-a spus despre niciun număr. Apoi, crăvăţosul îi spune că trebuie să completeze un formular pe care îl primeşte de la el şi să îl ducă la biroul numărul doi, aflat într-un alt colţ al văgăunii şi că va primi un răspuns în 3 zile. Lemmy al nostru ia formularul, cumpără un pix şi începe să completeze formularul pentru „rozătoare fizice”, deci nu pentru firme de rozătoare. Atunci de ce i se cerea pe formular Codul Fiscal, numele împuternicitului şi era şi loc de ştampilă?? Oare cum arăta formularul pentru firmele de rozătoare?? Dar nu contează…

Fericit că nu şi-a uitat numele până a terminat formularul, merge la biroul numărul doi, stă la o altă coadă; apoi o altă duduie lemming, cu mustaţa mai mare decât a lui Lemmy, îi spune că îi trebuie şi copie după actul de identitate şi două timbre în valoare de doi caşcavali. Fericit nevoie mare, Lemmy merge să-şi copieze singurul act de identitate şi să facă rost de timbre. Se orientează prin văgăună şi rezolvă problemele astea ca un lemming descurcăreţ ce este, luând timbrele de la biroul numărul nouă! Întors la biroul cinci, mustăcioasa îi spune că va primi un răspuns la actul lui peste cinci zile. „Dar încrăvăţatul mi-a spus că va dura 3 zile…” zise Lemmy exasperat. „Eh, (dând a lehamite din lăbuţă) încrăvăţatul nu ştie!”. Poţi nega asta? E o lemă, cum să o negi? Nuuuu!

După predarea actului şi având pe limbuţă un gust de brânză stricată, Lemmy s-a resemnat. Deşi a avut odată şansa să plece pe o corabie cu pânze, unde alţi lemmingşi o duceau ca în Caşcavalia…s-a gândit să nu-şi lase Statul la greu.

În fine, ce bine că noi nu suntem lemmingşi! Îţi imaginezi ce nasol ar fi fost să dai caşcaval la Stat şi el să-şi bată joc de tine, pe caşcavalul tău??

Cascavalia

Lemming - mustăcioasa

Lemming - Lemmy

Lemming - Încrăvăţatul

Şi ca să citez dintr-o sursă 100% credibilă, voi cita din www.descopera.ro:

<<Este oficial: Câinii sunt mai deştepţi decât pisicile

Un studiu demarat de prestigioasa Universitate Oxford susţine că cel mai bun prieten al omului este mai inteligent decât pisica. Rezultatul cercetărilor se doreşte a fi un agument final care să pună capăt, o dată pentru totdeauna, tachinărilor ironice şi rivalităţii dintre iubitorii de câini şi cei de pisici.

Inteligenţa câinilor a evoluat în timp cu o rată mai mare decât cea a pisicilor. S-a crezut, până nu demult, că pisicile sunt mai inteligente decât câinii, pe baza faptului că nu au o viaţă socială, nu au nevoie de atenţia oamenilor şi reuşesc să supravieţuiască singure.

Însă, cercetătorii au descoperit că pisicile au creierul proporţional mai mic decât al câinilor, tocmai datorită faptului că acestea nu au o viaţă socială atât de complexă precum a prietenilor lătrători.

În premieră, cercetătorii britanici au contorizat istoria evoluţionară a creierelor diferitelor grupe de mamifere, pe o perioadă istorică de peste 60 milioane ani. Au descoperit, aşadar, o legătura evidentă între dimensiunea creierului proporţional cu restul corpului şi gradul vieţii sociale a mamiferului în cauză.

A reieşit că mamiferele cu cele mai mari creiere tind să trăiască în grupuri sociale stabile în genul maimuţelor, porcilor, delfinilor şi cailor. La polul opus, s-au situat mamiferele solitare, precum felinele, rinocerii sau cervidele.

“Toţi câinii se pricep de minune să rezolve problemele apărute, ceea ce trimite cu gândul la legendara inteligenţă a vulpilor, lupilor şi şacalilor, strămoşii direcţi ai câinilor de astăzi”, susţine Dr. Susanne Shultz, cercetător principal în cadrul studiului.>>

Doresc pe această cale să le transmit pisomanilor şi pisicoaselor …şşşştttt!

Dog and cat

Dog and cat

Dog and cat

Dog and cat

Dog and cat

Annoying creature!

1. Drumarii sunt luaţi prin surprindere de prima zăpadă din noiembrie/decembrie.

2. Iese din bârlog doinitorul de inimă-albastră Ştefan Hruşcă şi o dă înainte cu leru-i ler!

Doggy

Întotdeauna am ales greşit! Probabil am ales greşit să ne păstrăm religia şi limba română. Poate că dacă acum vorbeam germana, eram mult mai departe, dar tot în Europa.

În 1784, răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan a anunţat vântul schimbării în Europa. Mişcarea lor a reuşit să schimbe faţa Europei. Iar acţiunea lor nu era numai a românilor, era totodată şi a maghiarilor şi a saşilor, toţi sătui de zeciuială şi de plocoanele fără sfârşit. Şi nu numai…Atunci am ales greşit să îi arestăm, să îi tragem pe roată. În 1789, francezii au reuşit să aprindă focul Revoluţiei, cu jăraticul spiritual din zona României. 

La începutul secolului, în 1907, am ales să ne trădăm originile săteşti şi i-am împuşcat fără milă pe ţăranii care au avut o viziune mai clară decât cea a politicienilor vremii. 11.000 de ţărani au murit pentru a schimba ceva, alte zeci de mii au suferit până la sfârşitul vieţii lor. Decizia nu a fost luată corect. Şi au murit degeaba!

În Primul Război Mondial, am ales greşit, din nou. În al doilea, la fel: iniţial să luptăm cu nemţii. Apoi să luptăm contra lor. Decizii, decizii, decizii…toate greşite! O ţară ciuntită la masa tratativelor, un popor sfârtecat ca „pradă de război”, familii împărţite de o parte şi de alta a Prutului.

După doar câţiva ani, alegem greşit: „Soarele răsare de la Est!” şi timp de 50 de ani bunicii noştri au stat cu spatele spre Est, uitându-se către Vest. Că de acolo ar fi trebuit să vină speranţa.

La Revoluţie alegem din nou greşit: ne omorâm conducătorii în ziua sfântă a Crăciunului. Apoi, timp de douăzeci de ani alegem greşit la fiecare scrutin, nimeni din cei aleşi nu reuşeşte să schimbe ceva în bine, să spargă blestemul.

Acum mă uit cu amărăciune şi tristeţe cum mii de oameni stau la cozi interminabile şi se calcă în picioare pentru un kil de zahăr, unul de făină şi o sticlă de ulei, ajutoare ale Uniunii Europene. Aceleaşi produse primite ca „atenţie” şi la ultima votare. Fără să vadă ironia votului, pe care l-au vândut pe nimic. Umiliţi şi sărăciţi în ţara noastră, dirijată de alegeri greşite, blestemate de sute de ani.

Ciocoii fură şi vând ţara, aşa cum au făcut-o în ultimele secole. Stau şi huzuresc pe spatele unei societăţi adusă în pragul nebuniei, că pragul sărăciei a fost demult atins. Blestemul va fi rupt! Dar oare peste câte milenii de lacrimi şi nedreptăţi?

Răscoala din 1907

 

Căderea Bastiliei

 

Horea, Cloşca, Crişan

Dar pentru că unii nu şi-o mai amintesc sau poate nici nu au cunoscut-o vreodată, haideţi să v-o prezint: într-un anumit moment al vieţii, când ştii că ai greşit şi ai dat-o-n bară „cu brio”, apleci capul, pui bărbia în piept şi… laşi sentimentul de ruşine şi vinovăţie să se reverse asupra ta. Asta e poziţia „ghiocelului”!

Aşadar:

~ dacă eşti Preşedintele unei ţări nebananiere cu o flotă pierdută

~ dacă eşti preşedinta Camerei Deputaţilor dintr-o ţară în care populaţia vede 80 de muţufani în sală şi tu numeri 180, cam de câţi aveai tu nevoie ca să îţi votezi legile alea de tot gunoiul

~ dacă eşti borfaş de rând prins cu mâna în buzunarul altuia

~ dacă eşti sportiv “campion” găsit dopat

~ dacă eşti fată/băiat care îţi baţi joc de relaţia ta şi de persoana pe care ar trebui să o iubeşti

~ dacă eşti patron de cantină/restaurant/fast food şi pui la vânzare cu bună ştiinţă mâncare stricată

~ dacă eşti pensionar şi crezi că ai toate drepturile şi nicio obligaţie

~ dacă eşti primar de comună/târg/Capitală şi ai averi ce nu pot fi dovedite nici de fiscul american (că de ăla românesc nici nu poate fi vorba…)

~ dacă eşti un om care nu-şi respectă cuvântul dat

~ dacă eşti afacerist şi ţi-ai tras averi din mii de ţepe

~ dacă eşti patron şi nu-ţi plăteşti angajaţii

~ dacă ai maşină tare şi crezi că legile rutiere nu sunt făcute şi pentru tine…

~ dacă eşti Prim Ministru cu nume de onomatopee şi ai dat cu ţara de gardul şcolii

…cum ar fi să nu mai scoateţi voi niciun sunet şi să luaţi în *&^%@   *@(#* voastre poziţia ghiocelului???

 Pentru restul…respect maxim!

Ghiocel

Alt ghiocel

Ghiocel cu rouă

„Se împarte lumea în două echipe a câte unsprezece persoane, cât de cât întregi fizic. Că psihic nu prea contează cum e! Fiecărei echipe îi dai o altă culoare să nu cumva să uite unde trebuie să ducă mingea aia rotundă. Ideea de bază este să duci băşica aia din piele între stâlpii porţii adverse. Nu ai voie să pui mâna pe minge; dacă cineva în afară de portar o atinge cu mâna, se numeşte „hands”, iar echipa adversă primeşte mingea. Nu prea ai voie să loveşti adversarul, că individul acela care vă arbitrează le dă lor mingea, iar după mai multe lovituri vezi roşu în faţa ochilor şi nu vei mai avea voie să termini acel joc, iar echipa ta rămâne cu un om mai puţin. Acum…hai să-ţi spun două reguli mai grele! Măi, eşti atent??? Buuunnn… Dacă obstrucţionezi sau loveşti un jucător advers în careul tău de 16 metri se dă lovitură liberă direct spre poartă, iar probabilitatea de a înscrie este foarte mare. Deci nu face asta, că rişti să pierzi jocul dintr-o prostie. Şi una şi mai tare! Măh, eşti atent? Lasă dreq seminţele alea! Dacă pasezi mingea către un coechipier, iar el se află deja în spatele ultimului fundaş advers se numeşte „off-side”, iar mingea revine echipei adverse. Clar? Jocul este arbitrat de 3 indivizi imparţiali aleşi înainte de joc şi ei nu trebuie bruscaţi, că te trimit la vestiare mai repede decât ai crede! Se joacă două reprize a câte 45 de minute, cu o pauză de un sfert de oră, pentru o cană de apă. APĂ, nu ţuică, drojdierule!

Şi să-ţi mai zic ceva: maşinile tari şi cluburile de fiţe nu au nicio legătură cu acest joc. Bianca lu’ Bote, Adelina, Bombonela, Betonella, Argentina şi alte păsărele nu sunt premii ale acestui joc. Din contră!

Şi-acum hai să vedem ce iese!”

Apoi i-a arătat lui Gheorghe cum să lovească mingea, cum arată o poartă cu unghiuri de 90 de grade, cum arată o tuşă trasată corect, cum arată un teren cu iarbă frumos tunsă, i-a povestit puţin despre „fair-play”. Iar suporterii nu au întârziat să apară, că deşi pare un joc greu, mişcarea aleatorie şi ciondăneala erau pe înţelesul maselor care beau bere la greu şi stupesc seminţe fără nicio jenă.

Lucrul pe care a uitat să-l spună William este că indivizii ăia care joacă sportul ăsta ar trebui să poată să fugă 90 de minute, fără să-şi scuipe plămânii după primele 50-60. Iar dacă nu pot, să se apuce de table! Că e de bun simţ, nu de alta!

La 162 de ani de la inventarea lui noi încă nu am înţeles regulile scrise şi nescrise ale acestui joc. Şi se pare că nici nu ne prea interesează, că doar totul e un strat de aur pe o frunză de brusture…

(Foto: www.descopera.ro)

1930

1938

1954

1962

1970

1978

1986

1994

1998

2002

2006

2010

Din fericire, viaţa culturală a Târgului este cât de cât existentă, ceea ce ne bucură. Avem evenimente de artă, de fotografie, de teatru (mai ales că acum există mai multe), concerte simfonice, concerte live, teatru de păpuşi, teatru politic. Cam tot ce îţi doreşte sufleţelul! Mai puţin public educat.

Un eveniment excepţional a fost concertul susţinut de Costel Busuioc, ajutat de mentorul lui, Sandor Balla (mureşan de-al nost’) împreună cu soprana Ştefania Barz. Cei trei, împreună cu Filarmonica Târgu Mureş dirijată de maestrul Shinya Ozaki au făcut un concert de zile mari. Doar că o parte din public nu avea ce să caute acolo! Dacă în cei şapte ani de acasă nu ai învăţat nimic, poate ar trebui să deschizi ochii şi să îi imiţi pe alţii. Mai ales când te afli pentru prima dată la un concert simfonic.

În primul rând, închide-ţi telefonul mobil. Sunt foarte sigur că o oră şi jumătate lumea asta nu se duce dracului dacă tu nu răspunzi la telefon. Dacă eşti Superman sau Batman şi salvarea lumii depinde de tine, atunci tehnologia de comunicare ar trebui să fie alta! Iar dacă e ceva foarte urgent şi important, atunci nu intra în sală! Pe la mijlocul concertului atât dirijorul, cât şi Costel Busuioc s-au uitat insistent la balconul sălii, de unde suna un telefon de zor! Şi nu a fost singurul telefon deschis.

În al doilea rând, dacă nu te interesează concertul în sine, ci doar vrei să „faci prezenţă”, nu intra în sală. Lasă-i pe alţii să asculte concertul, tu plimbă-ţi hainele de duminică pe culoare, poate te va zări vreo piţipoancă şi n-ai plătit biletul degeaba! În plus, nu discuta cu vecinul/vecina de scaun; poate că persoana în cauză este interesata de muzică şi nu de ceea ce spui tu, pe lângă faptul că deranjezi jumătate din sală cu vocea ta suavă.  

În al treilea rând, dacă nu ştii când să aplauzi, nu o face! Sunt pauze la care nu se aplaudă, aşa că lasă-i pe cunoscători să aplaude primii, că nu-i niciun concurs şi nu-i nici manea să te vadă toţi cocalarii că tu eşti primul şi cel mai cunoscător în domeniu!

În al patrulea rând, nu mai bate ritmul cu piciorul, pe podeaua de parchet, pe scaunul din faţă sau…pe unde mai vor opincile tale! Ai fi surprins să vezi cât de prost ştii să ţii ritmul. Iar unii fac Conservatorul şi muncesc 8-10 ore pe zi ca să poată ţină un “banal” ritm.

În al cincilea rând, pungile de mâncare, chipsurile, sucurile şi alte substanţe nu se îngurgitează în sala de spectacol. Că şi copii de 3 luni pot rezista o oră fără lapte!

Data viitoare să nu avem discuţii că nu ştiai regulile! S-ar putea să te “împiedici” pe scări şi unii să te întrebe “unde te grăbeşti?”… Acasă, la cei şapte ani, poate!

Costel Busuioc

Maestrul Shinya Ozaki

Filarmonica Mures

Indubitabil roata este cea mai tare invenţie! După bere ar spune unii, dar ăia să mă caute prin peşteri, să-şi viziteze sângele strămoşilor. Şi dacă nu cred că este sângele neamului lor, aceşti Dobitocus Vulgaris să-l ducă la o analiză ADN şi să se convingă că este din specia lor.

Dar după roată şi monede o altă superbă invenţie este pantoful. Mă rog, la începuturi nu era chiar pantof, era o bucată de lemn prinsă cu piele de animal, apoi ceva sandale şi de câteva sute de ani avem pantofii ăştia care nu ne lasă prietenele, soţiile şi amantele în pace! Şi fetelor, NUUU, un magazin de pantofi de femei NU era Raiul pe Pământ!

Partea pe care nu au văzut-o unii (încă) este apariţia unei noi mode în domeniul pantofilor. Fie ei albi, negri, maro sau cu un întreg curcubeu pe ei, ei devin în câteva secunde „pantofi zburători”, nişte arme neletale, dar destinate măriţilor conducători ai naţiilor de pe planeta asta neîncăpătoare. Părintele acestei mode este jurnalistul irakian Muntazer al-Zaidi, care a aruncat primul cu pantofii după George „Dabăliu” Bush, strigându-i “Acesta este sărutul meu de adio, câine ce eşti!”. Un alt caz de violenţă domestică, biensûr…

Al doilea adept al acestei mode este un doctor grec, Stergio Pravazeris, care a aruncat de curând cu unul dintre pantofi după Premierul Greciei. Spunându-i lucruri de bine şi de foarte bine! Al doilea pantof nu a reuşit să decoleze din cauza gărzilor de corp ale Primului Ministru, dar doctorul nostru radiolog promite că de-abia şi-a făcut încălzirea şi a arătat lumii că portbagajul maşinii lui este ticsit cu pantofi!

N-am idee dacă inventatorul pantofului s-a gândit vreodată că invenţia lui de suflet va ajunge să zboare în direcţia conducătorilor, dar sunt sigur că acum e foarte mândru de realizările lui. Mort, dar mândru! Între timp, noi ne îndreptăm pantofii spre ţări vestice, Americi, Canada sau Australia. Poate pentru că nu ne-am lustruit pantofii pe fundul conducătorilor noştri atunci când era cazul. Acum, cu opinca goală, e mult mai greu…

Pantof cu degete

Pantof cu acvariu

Pantofi trişti

Pantofi mirositori

Pantof grafitti

Pantofi zombie

Şi toată treaba asta este cu atât mai interesantă cu cât despre lapidare se aude prima dată în Biblie, deci nu este un obicei sau un ritual musulman. Dar se pare că este convenabil, iar „armele” pot fi reciclate şi pentru alte lapidări sau chiar pentru construcţii. Oare ce senzaţie trebuie să fie să ştii că una sau mai multe pietre din gardul tău ornamental au avut şi alte scopuri în viaţa lor?? Nu vreau să încerc astfel de senzaţii, deci mă abţin deocamdată. Şi de la construcţia de gard şi de la o vizită în ţările menţionate mai sus. Se pare că lapidarea este preferată mai ales în cazul adulterului. Acesta pune într-o lumină negativă familia, tribul sau clanul; se previne astfel naşterea de copii care nu sunt legitimi, pe care familia sau comunitatea îi vede ca o pată neagră pe arborele genealogic şi se protejează astfel familia, descendenţa, proprietatea.

În acest moment există în jur de zece persoane arestate (7 bărbaţi şi 3 femei) şi condamnate la moarte prin lapidare, ceea ce mă face să mă întristez. Şi pentru că există adulter şi pentru că se plăteşte cu viaţa pentru câteva minute de dragoste intensă…

Talibanii rămân de departe cei mai legaţi de lapidare, ţinând în continuare la actul de justiţie prin calea pietrelor. Şi dincolo de legile musulmane, nici nu s-ar pune problema emancipării femeii, legile şi cutumele neavând nicio şansă să fie schimbate în viitor.

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a menţionat că foarte puţine persoane au fost judecate şi condamnate la moarte prin lapidare. Deci nu neagă nici existenţa şi nici această practică.

Mnoah…şi pentru că discuţiile şi comentariile sunt multe, putem privi articolele de genul acestuia ca o mică spălare de creier. „Pfuuooaaaiiii! Uite ce fac neandertalienii aştia! Woooww! Deci merită să mergem cu toate armatele şi să îi învăţăm, să îi civilizăm, să-i creştinăm! Vodcă la toată lumeaaa!”. Fiecare societate ar trebui să-şi urmărească legile şi să le modifice în funcţie de dinamismul societăţii.

Foarte puţine persoane se nasc sub forma bulgărilor de cristale. Unele trăiesc şi se şlefuiesc de-a lungul vieţii, devenind adevărate diamante. Alte persoane rămân la stadiul de geme şi nu vor deveni cristale pentru că nu au cum. Majoritatea suntem doar pietre de râu sau de pavaj, numai bune de folosit la actul dreptăţii, în eradicarea adulterului.

Pietre

Geme

Diamant

Mina de cristale

Pietre celebre

Alt diamant

Şi dacă adrenalina de acest gen nu ne e suficientă ce facem? Căutăm substanţe halucinogene să ne facem praf creierul şi nu numai! De la banala ţigară, trecând prin prenadez şi lipici de slabă calitate, terminând cu „iarbă”, haşiş, marijuana. Dar se pare că acest întreg arsenal nu ne mai ajunge. Ultima „dixtracţie” este drogarea prin muzică. Şi aici nu mă refer la euforia de a-l asculta pe Elvis sau Bruce Springsteen, pe cei de la Queen, Iron Maiden, Dire Straits. Sau pe Guţă, Salam şi Adi Minune. Cică cineva îi ascultă şi pe aştia! PLM! Deci NU! Drogare prin sunete şi melodii care se sincronizează cu undele emise de creier, pe care îl stimulează să creeze o anumită stare sau experienţă. Adrenalină, extaz, frică, angoase, durere, coşmaruri, inclusiv facilitarea unei legături cu Divinitatea. Perfect! Tot tacâmul, la un preţ corect!

Se numeşte „i-Dosing” şi pare că începe să câştige teren. În plus e ieftin ca braga! Îţi trebuie nişte căşti cât de cât profesionale şi ceva mărunţiş de metrou, cu care să-ţi cumperi melodiile. Superb!

Şi-acum să vă văd, care şi ce alege… Hai, nu fiţi timizi!

Sad music

Interesting music

Old music

Aerobic music

Happy music

Baaaaad music

Până aici, toate bune! Mă rog, e un fel de a spune, dar hai să fim optimişti. Colonizăm vreo 2 planete (cel mai probabil Venus şi Marte), că doar nu ne-om duce până pe Pluto!?! Trec generaţii până ajungem la Pluto şi nu ne ţin sandwich-urile până ajungem să instalăm corturile şi să punem de-un foc de tabără acolo.

Buuun! Deci hai să colonizăm o planetă. Dar cum facem asta? Că dacă bine reţin, prin 1965-1970 se dădea marea luptă pentru cucerirea spaţiului. Ruşii şi americanii se dădeau de ceasul morţii să fie primii care înfig steagul în terenul de pe Lună. Am ajuns, am adus pietricele de acolo, totul bine şi frumos. Şi-atât! De 50 de ani, timp în care tehnologia a crescut exponenţial (la fel şi numărul consumatorilor de oxigen, mâncători de clorofilă) nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Stăm cu degetele-n nas, iar NASA papă bani degeaba. La fel şi alte companii de acelaşi profil de pe întreg mapamondul. Şi în plus, la ce atâta grabă??? Mai scot „o gripă porcină”, un SARS, un virus „furat din laborator” de către un grup terorist şi înjumătăţesc populaţia Pământului. Simplu şi eficient!

„Avem nevoie de o judecată sănătoasă şi de înţelepciune dacă vrem să scăpăm cu bine din propriile capcane pe care ni le întindem.” avertizează Hawking. Într-o notă optimistă. Doar că a uitat una din legile lui Murphy: „Pe Pământ numărul oamenilor este în continuă creştere, iar inteligenţa rămâne constantă!”.

Acum suntem 6,86 miliarde de oameni. În creştere…

Venus

Stephen Hawking

Marte

Dar băieţii ăştia m-au pus pe gânduri. Şi mă gândeam eu la animăluţe cu o coloană vertebrală că nu am găsit nicio creatură cu două. Şi număram: căţelul are coloană? Are. Găina are coloană? Are. Caşalotul are coloană? Areeee. Chinchilla are coloană? Areee. Politicianul român are coloană? Şi-atunci m-a lovit: N-ARE, cum mama lu’ tata lu’ peşte oceanic să aibă!?!?

Şi ca să vezi şi demonstraţie matematică pe substanţa mea cenuşie…

Acum vreo lună şi ceva, Preşedintele Germaniei (ţara aia vestică, tare-n P.I.B. şi nu numai!) a demisionat. Şi nu pentru orice nimic, ci pentru că are coloană vertebrală. El ar fi spus câteva cuvinte despre armata germană din Afganistan, aflată acolo mai mult pentru interese economice, decât pentru asigurarea securităţii în acea zonă fierbinte. Cu lacrimi în ochi, Preşedintele şi-a dat demisia, demonstrând că un discurs poate să fie fatal unei cariere politice. Iar această carieră politică nu creşte oriunde, ci pe o coloană vertebrală puternică şi dreaptă.

Tot în această perioadă prim-ministrul englez Gordon Brown şi-a dat demisia după trei ani petrecuţi în această funcţie şi alţi zece la conducerea Ministerului Finanţelor, doar pentru că urmează să se realizeze o coaliţie guvernamentală a Partidului Laburist (din care face parte) cu Partidul Liberal Democrat. Deci un băiat serios, cerebral şi … cu coloană vertebrală. În acelaşi timp, doar că pe alt fus orar, Primul Ministru al Japoniei a demisionat şi el. Popularitatea care l-a propulsat în această funcţie a scăzut de la 70% la 18% pentru că nu a reuşit să-şi ţină promisiunile făcute în campania electorală. Deci un băiat cu obraz subţire, care poate sta drept, în două picioare tot datorită coloanei vertebrale.

Şi-atunci de unde coloană vertebrală la tovarăşii ăştia care ne conduc? Faptele lor le ştim prea bine! Acţiunile lor de a îmbogăţi pe unii şi de a-i sărăci pe majoritatea le aflăm zilnic! În toată lumea, chiar şi nişte mici zvonuri de corupţie sau încălcare a legii îţi demolează imaginea politică, dar la noi, fapte filmate şi demonstrate sunt băgate sub preş sau sunt ignorate prin mutarea imaginii pe alte circuri. Ei nu au ruşine, nu au obraz subţire, iar despre coloană vertebrală nici nu poate fi vorba…

Horst Koehler

Gordon Brown

Yukio Hatoyama

A fost odată ca niciodată,

Că dacă n-ar fi fost, eu acum ce Sfantu’ Petru mai scriam???

Cică a fost odată, dragii moşului, un prea-puternic şi prea-înţelept Rege. Şi îl scriem cu “R” pentru că îşi merita statutul de Rege. Şi ca toţi marii conducători care se respectă a dorit să lase în urma lui o clădire, o piramidă, o poarta de intrare în oras…un edificiu care să îl reprezinte peste sute şi mii de ani. Bugetul şi-l permitea, mâna de lucru era ieftină ca-n Estul Europei de azi, idei avea…ce putea să-l mai oprească?? Aproape nimic! L-a adus chiar şi pe cel mai mare arhitect şi vizionar în construcţii din acea vreme, plătit cu munţi de aur pentru meseria pe care o ştia. Construcţia Templului putea să înceapă.

El, arhitectul, îşi conducea echipa astfel încât clădirea creştea văzând cu ochii; Regele era mulţumit, arhitectul era mulţumit, muncitorii erau plătiţi şi mulţumiţi, totul era numai lapte şi miere. Ca în zilele noastre, ura, vanitatea, răutatea şi urâţenia existau şi în acele vremuri…Şi iată că aceste trăsături nedorite de nimeni (dar existente în fiecare persoană a Pământului) au pus stăpânire pe câţiva dintre muncitorii de rând. Ei l-au forţat pe architect să le dea informaţii despre construcţie, pe care ei nu trebuiau să le afle, iar pentru că acesta a refuzat cei trei l-au omorat şi l-au îngropat într-un loc secret, ştiut numai de ei. După ceva vreme, Templul a fost terminat, iar după alte câteva sute de ani, cotropitori creştini au şters clădirea de pe faţa pământului, rămânând doar mitul Regelui şi al unei clădiri care s-a dorit a fi “perfectă”.

Povestea nu se termină aici, ea se continuă chiar şi în zilele noastre. Ura, vanitatea, răutatea şi urâţenia sufletească ne înconjoară în fiecare zi. Iar cărămizile construcţiilor suntem chiar noi, fiecare persoană luată în parte. Dar când o cărămidă este strâmbă, rezultatul nu are cum să fie corect, drept şi perfect. Se întâmplă foarte des în zilele noastre ca unele “cărămizi strâmbe” să ajungă sa fie puse în locuri extrem de importante pentru orice construcţie, ajung chiar “chei de boltă” a acelei construcţii. Dacă însăşi cheia de boltă este strâmbă, la ce ne putem aştepta de la acea construcţie? Sau să fie înclinată sau să se dărâme sub incidenţa “cărămizilor strâmbe”.

Cum se întâmplă că în zilele noastre toate “cărămizile strâmbe” doresc să ajungă “chei de bolţi”? Oglinda prinsă de perete sau oglinda sufleteasca nu le arată acelor cărămizi cât de strâmbe pot să fie?

Traim cu speranţa: fiecare bucata de piatră se poate şlefui în timp şi poate ajunge o cărămidă dreaptă. Doar că unele “cărămizi” nu trăiesc atâta…

Brick

Templul

Piramida din cărămizi

Boltă din cărămizi

Varianta I: Bazilica Sfantul Petru si „Pieta” lui Michelangelo, Muzeul Vaticanului si Capela Sixtina, Piata San Pietro, Pantheonul, Piata Venezia si Palatul venetian de la balconul caruia Mussolini isi tinea discursurile, Forul lui Traian si Columna care ii poarta numele, Forumul Roman, Muzeele Capitoline, Piata del Campidoglio si statuia lui Marcus Aurelius „impartind pace” poporului roman (dupa atatia zeci de ani de lupte!?!?), Arcul lui Constantin, Fontana di Trevi, Gradinile si galeria Borghese, Vila de Medici, Piata Poporului si Obeliscul ridicat de Ramses al II-lea, Piata Republicii si fantana cu nimfe, Castelul Sant’Angelo cu impunatoarea statuie infatisandu-l pe Arhanghelul Mihail, Piata Spaniei unde mii de tineri se intalnesc in fiecare seara, Piata Barberini si Fantana cu triton, Poarta Pia, podul Sant’Angelo ce trece peste raul Tibru, un minunat exemplu de arhitectura baroca, zeci de biserici si alte monumente…Am lasat la final Colosseum-ul, una dintre cele mai impresionante constructii chiar si dupa doua mii de ani, loc destinat luptelor intre gladiatori si unde mii de animale salbatice au fost sacrificate de dragul publicului, a distractiei cotidiene. Loc de marire si decadere a mai multor imparati romani, Colosseum ramane un simbol al maretiei arhitecturii romane.

Varianta II: shoppiiiiing!

Una dintre cele doua variante este castigatoare, n-am idee care!

Dar să revenim la ofertele noastre “foarte speciale” de Mărtişor. Am vrut să dăruiesc ceva drăgut, special şi tocmai de aceea am evitat magazinele slabe sau tarabele de ţigani pline de kitsch-uri. Aşa că m-am dus la o firmă de renume naţional şi nu numai, în domeniul bijuteriilor şi accesoriilor pentru femei. M-au întâmpinat foarte frumos, poate chiar agresiv: nici nu îţi pui jumătate din numărul 42 al pantofului şi ele deja te-au salutat şi ţi-au aruncat privirea aia de “te-am văzut că ai intrat în magazinul nostru, ştim că eşti aici cu un motiv, sigur NU pleci cu mâna goală”. Ceea ce este frumos şi plăcut până îţi dai seama că săracele fete salută de cel puţin o mie de ori pe zi. Dar dacă managementul le-a spus săsarăa agresiv la apariţia muşteriului, ele se execută. În fine, aleg câteva mărţişoare şi o domnişoară îmi spune că minunatele mărţişoare/broşe (aşezate artistic pe un cartonaş roz) pe care le-am ales, pot participa la o tragere la sorţi, iar premiile sunt în valoare de 500/400/300 de lei. Dar nu bani cash, ci bonuri cu care poţi să îţi alegi alte bijuterii sau accesorii din lanţul lor de magazine. „Foarte frumos” mi-am zis şi mă gândeam cu o voi ajuta pe Mamaie să câştige premiul…
Pe spatele cartonaşului era un cod care trebuia introdus pe pagina oficială a firmei. Iar Mamaie nu prea se ştie cu „netu’ ”, deci trebuia eu să o ajut să câştige găleata de bani pusa în joc. Intru pe pagina oficială şi citesc regulamentul promoţiei; că înainte să sari în mijlocul promoţiei e bine să citeşti „manualul de utilizare”. Aşa că am aflat că participanţii la promoţie trebuie să deţina un cod (pe care l-a primit cu mărţişorul/broşă) şi să se înscrie pe site-ul oficial al promoţiei. Este nevoie doar de: nume, prenume, data naşterii, sex, adresă, cod poştal, oraş, judeţ, adresa de e-mail, număr de telefon, nume de utilizator, o parolă, CNP. Apoi te pozezi cu un aparat foto, un telefon sau ce-o mai fi şi îţi pui făţăul cu tot cu mărţisor pe pagina lor. Dar nu oricum! Poza trebuie să prindă doar partea superioară a corpului, cu tot cu produsul lor şi să nu fie mai mare de un Mega. Staţi că nu am terminat: doar cei înregistraţi pe site votează pozele, iar cele mai votate câştigă. Simplu, nu?
Pe lângă faptul că vreţi ca lumea să se înregistreze cu toate datele personale pe un site pe care l-ar sparge un puştan de clasa a IX-a…o bucată din măduva spinării nu v-ar încânta?? Sau poate un rinichi? Sau poate o bucată din plămânul drept, de nefumător??

Suntem doar niste pachete pline cu apă, niste umbre trecătoare pe acest pământ. Şi dacă cineva nu mă crede, să se uite repede într-o oglindă. Poate vede vreo diferenţă faţă de ziua de ieri sau poate de cea de alaltăieri. Ne naştem cu un scop, ne trăim existenţă, dacă suntem norocoşi poate chiar lăsăm urme. Mai ales în ceea ce profesioniştii numesc “istorie”. Sunt puţini cei care ajung să intre în istorie, mai ales pentru lucruri măreţe, foarte bune pentru societate, inovatoare. Sunt doar o mână de oameni, restul ajung să susţină aceste “vârfuri”. Dar se poate intra în istorie şi pe uşa din dos, făcând lucruri dezaprobate de societate, de naţia ta sau chiar de toată rasa umană. Cum sunt marii criminali, care au distrus nişte simboluri ca J.F. Kennedy, John Lennon…

Istoria fiecărui popor este foarte complicată, uneori se pierde în timpuri aflate la mii de ani distanţă de zilele noastre. O parte din istoria poporului nostru s-a scris şi s-a ridicat la Sarmisegetusa, acum mai bine de 2000 de ani, iar punctual culminant de cunoaştere, expansiune şi dezvoltare (se pare că) a fost atins pe vremea Regelui Decebal. Sarmisegetusa Regia poate fi uşor asemănată ca valoare istorică ansamblului Stonehenge din Anglia sau altor pietre de temelii din istoria altor popoare. Monumentele, Discul Solar, sanctuarele sunt unice şi valoarea lor nu poate fi transcrisă în nicio sumă ce are legătură cu banii.

Sarmisegetusa Regia a fost vandalizată. Din nou, şi pentru a câta oară?

Indiferenţa şi huliganismul sunt două cuvinte la modă şi bine puse în practică. Pe de o parte, indiferenţa şi hăţişul interminabil al actelor şi aruncarea “pisicii moarte” de la o instituţie la alta fac ca aceste impresionante monumente să nu fie apărate de nimeni. Nici de Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara, nici de Consiliul Local, nici de Poliţie sau Jandarmerie. Pe de altă parte, huliganismul persoanelor care ajung în acea zonă este de incalificabil. Îşi parchează corturile absolut oriunde (inclusiv în incinta sacră a Templului Soarelui – echivalentul ridicării cortului în altarul unei biserici de acum!), aruncă sticlele de sucuri şi vin în interiorul sanctuarelor şi a altor vestigii, pun lumânări care aprind, cu sau fără voie, stâlpii de lemn, îşi iau ca suveniruri bucăţi din pietrele antice ale Sarmisegetusei. Autorităţile dau din umeri, istoricii şi arheologii se prind cu mâinile de cap, dar vandalismele şi stricăciunile nu mai pot fi reparate. Puţini ştiu că Sanctuarele şi Discul Solar nu au fost puse acolo degeaba, mulţi cunoscători merg să se încarce cu energie, să se roage Zeului Zamolxe, lui Dumnezeu sau cui vor ei.

Suntem o cultură foarte ciudată şi lăsăm în istorie urme nedorite! Nici nu mai trebuie să vină alte popoare care să-şi pună amprenta pe civilizaţia, cultura şi limba noastră. Noi suntem mult mai şmecheri decât ei: reuşim să ne distrugem din interior, începând cu ceea ce este antic, de valoare inestimabilă şi ireparabil. În aceste cazuri, timpul nu rezolvă chiar nimic. Istoria va scrie probabil despre Sarmisegetusa Regia: “…iar între anii 1990-2020 a.D. ultimele vestigii şi urme ale capitalei dacilor au fost şterse de pe faţa pământului…”!

Zid din Sarmisegetusa

Sarmisegetusa

Sarmisegetusa

Decebalus

Clar pentru toţi, nu???

Mai nou, au apărut alte specimene: părinţi “super-politicieni” care îşi doresc copii în Parlament. Chiar şi în cel european. Şi copiii îşi doresc acest lucru, că doar îl vezi făcând contabilitate la un S.R.L.? Sau poate lucrând cel puţin opt ore, cot la cot cu alţii? Oricum, părintii lor le-au dat cel puţin o maşină cu minim 400 de cai putere la împlinirea celor 18 ani. Sau poate chiar când “preaminunatul” a terminat liceul. Numai el şi colegii lui ştiu cum! Vă puteţi imagina câtă preţuire poate pune beizadeaua pe banul muncit, pe cinste şi pe corectitudine. Dar dacă asta vede în familie, le ce te poţi aştepta?

Când vor să scoata ceva foarte inteligent şi pretenţios pe gură, politicienii nostri îi invocă pe vechii politicieni, din anii 1920-1930 şi pe cei interbelici, care au pus bazele unor partide politice cu imagine, cu doctrină exactă şi bătută în cuie, cu persoane demne de politică nu numai internă, dar şi internaţională. Doar că cei actuali au uitat sau ignoră cu bună ştiinţă multe lucruri pe care le făceau aceia: îşi dedicau toată viaţa, toate resursele, întreaga disponibilitate şi toată inteligenţa politicii şi binelui public şi al ţării. Ei NU luau bani din politică, ci îi aduceau de acasă. De aceea erau respectaţi, imaginea de politician era una foarte puternică, iar omul de rând îşi putea găsi răspunsuri într-o discuţie cu aceştia. Dar multe lucruri de preţ s-au pierdut în timp, iar comunismul a avut grijă să şteargă orice urmă a vechilor politicieni şi să producă alţii, pe care îi regăsim azi. Deşi ar fi avut de învăţat de la ei totul, de la A la Z în acest domeniu.

În ziua de azi “prinţii” şi “prinţesele” de politicieni îşi permit orice. Chiar dacă nu ştiu să îşi vorbească limba maternă, chiar dacă nu au o minimă experienţă de viaţă, ei trăind în puf, neavând niciodată în gând grija zilei de mâine sau problema împărţirii unui salariu minim, de la o lună la alta. Ei bine, ei ne vor conduce în viitorul apropiat!

Bunicul avea o vorbă şi sunt sigur că nu a inventat-o el: “vin ai noştri, pleacă ai noştri…noi rămânem tot ca proştii”. Probabil avea multă dreptate…

Politica

Şahul este un joc spectaculos, care nu se alterează cu timpul şi care nu şi-a schimbat proprietăţile şi regulile de mii de ani. El sparge orice barieră de vârstă, sex, religie sau chiar putere financiară. Este cu siguranţă mai vechi decât Jocurile Olimpice şi mult mai desconsiderat decât acestea (nici nu are sens să îl comparăm cu fotbalul, fie el european sau american). Derizoriul în care a căzut aceasta “perlă” a minţii omeneşti nu a fost niciodată mai pronunţat. În ţările dezvoltate există şcoli speciale pentru tinerii dotaţi în acest sens, iar în alte ţări europene şahul este o materie care se predă la fel ca oricare alta. În România ar fi o utopie să discutăm despre predarea jocului de şah în şcoli sau facultăţi; dacă se reduc şi orele de educaţie fizică, la ce ne mai putem aştepta?? “Partidul te vrea prost!”. Şi dolofan, grăsuţ, gras, obez sau XXXXL. De ce să îţi clădeşti corpul sau să îţi flexezi mintea, când poti să stai ca o legumă pe Internet căutând-o pe Lady Gaga sau pe Simona Senzual, pe Messenger, ICQ, Mirc, Hi5, Facebook. Şi “vegetaţia” e bună, doar că nu am pus la punct procesul de fotosinteză umană…
Tabla de şah poate fi considerată ca un tablou foarte reuşit al unui ilustru anonim. Deşi pare banal, cu 64 de pătrăţele, jumătate albe, jumătate negre el reprezintă dualitatea dintre lumină şi întuneric, dintre bine şi rău, dintre energiile pozitive şi cele negative, un Yin şi Yang perpetuu şi universal.
Vă doresc un An Nou minunat, cu multe mutări inteligente în jocul de şah al fiecărei zile, trăind cu speranta că în 2010 vom avea mai multe victorii decât meciuri pierdute sau partide remizate! Să ne trăiască nebunii…!

Sah

Sah

Sah

...şi iarăşi şah!

~ Faptul că drumarii, primarii, prefecţii şi subprefecţii sunt surprinşi în fiecare an că la mijlocul lunii decembrie ninge.

~ M-am dus la culcare având doi Preşedinţi. Deoarece toţi am “dormit liniştiţi”, în timpul nopţii ei au rezolvat problema asta. De ce a trebuit eu să dorm în acea noapte? Presimt că îl pierd şi pe Moş Crăciun în noaptea cu pricina.

~ Hibernarea domnului Ştefan Hruşcă. El nu cântă, nu mănâncă, nu bea, nu merge la toaletă, nu dă interviuri, nu face poze şi nu vinde CD-uri numai în luna decembrie. Cu ler cu tot.

~ Ipocrizia sărbătorii de Crăciun. Hai să fim buni, cinstiţi şi să donăm bani, haine şi toate nimicurile de care nu avem nevoie! În restul anului, poa’ să moară de foame toţi! Dă-i in futere: la muncă, nu la întins mâna!

~ Bradul de Crăciun. Hai să tăiem toţi brazii, pinii şi tuia, din toate pădurile, pâlcurile şi din toate parcurile. Radeţi România că e prea lemnoasă şi stufoasă! În 10 ani ne vom scobi în carii cu scobitori din plastic, cele de lemn vor fi de mult istorie.

~ Acei românii plecaţi prin alte ţări şi care ne dau nouă lecţii despre politică românească, voturi, integritate şi cinste electorală. Să ne scrieţi din China, da??

~ Politicienii noştri, care indiferent de coloratura politică, de “dreapta” sau “stânga” îşi dau mâna peste ţară, peste voturi, peste idealuri şi trag câte o halcă din ciolanul banului public. La grămadă şi fără prea multă ranchiună.

~ Trio-ul Boc, Băsescu, Udrea. Ştiu ei de ce. Ştim şi noi de ce…

~  Orice kilometru din autostrada Transilvania. Pentru 11 milioane de Euro pentru fiecare kilometru ar trebui să ne facă masaj, cartofi prăjiţi şi cocktail cu umbreluţă. Chiar dacă ninge!

~ “Să punem cele cuvenite pe masă!”. Adică tot porcul dacă se poate! Dar tot, inclusiv cu resturile de paie de la ultima lui baie de foc. Şi îngurgitat urgent, la maxim două mese. Dă-l dreq de ficat, oricum îl îmbibăm la greu cu vin fiert şi ţuică din belşug!

Aşa arăta o pădure...

Lerui ler! Ăsta-i ler!

Oare mai vine??

De mici copii ne tot imaginam cum ar fi să avem puteri supra-naturale, să zburam, să fim invizibili, să putem transforma instant apa în gheaţă şi gheaţa în apă, să putem vedea prin pereţi, poate chiar să trecem prin ei. Apoi mai creştem în vârstă şi în înălţime şi imaginaţia noastră se restrânge, iar cruda realitate ne acaparează cu fiecare an.

În aceste zile şi mai ales în aceşti ani de criză, încerc să îmi imaginez cum ar fi să reînvie Vlad Ţepeş. Ba chiar mai mult, să candideze la postul de Preşedinte al României. De departe, cred că ar lua 80% dintre voturile românilor şi nu cred că ar trebui să promită prea multe. Dacă ar promite că ar curăţa această ţară de hoţi, nici nu ar mai fi un tur doi de scrutin. Din start ar reduce cheltuielile, iar tipografiile hoţilor care printeaza 24 de milioane de buletine de vot (deşi există o nevoie de mai puţin de jumătate) ar trebui să îşi găsească altceva mai bun de făcut.

Deşi nu sunt înscris în niciun partid, fie el de stânga, de centru sau de dreapta (dacă putem spune despre aşa ceva în noroiul politicii româneşti) cred că m-aş înscrie în partidul lui, i-aş face campanie electorală, aş împărţi fluturaşi şi i-aş ascuţi ţepele ce urmeaza a fi folosite. Poate chiar i-aş căuta nişte sponsorizări pentru lemnul de ţepe. Poate chiar lemn de prun, “Vor fi beţivi mai puţini/Şi lemnul e destul de bun”, vorba cântecului lui Alexandru Andrieş.

Şi după ce s-ar instala în jiltul prezidenţial ar trebui să îi cheme la “sfat” pe cei care au născut următoarele întrebări, care ne rod în aceste momente:

-         Unde şi mai ales cum s-a evaporat flota românească? Target: 25 ţepe marine.

-         Unde au dispărut banii din conturile lui Nicolae Ceausescu, banii de la Bancorex, Banca Internatională a Religiilor etc? Target: 50 de ţepe, plus ţepe pentru comisionul de acordare, taxa de risc, taxa de asigurare.

-         Unde s-au teleportat banii de la SAFI, Caritas, FNI? Target: 30 de ţepe, ştim deja destinatarii.

-         Cum şi-au făcut unii politicieni averile atât de dodoloaţe? Target: 490 de ţepe actuale, plus niste ţepe pentru cei care nu mai sunt parlamentari acum.

-         Cum s-a reusit să plătim peste zece milioane de euro pentru un kilometru de autostradă şi să ne mândrim că avem una noua de lungimea a trei ţepe? Target: vro’ 100 de ţepe terestre, bine îmbibate în bitum de proastă calitate.

-         Cu ce drept au dispărut pădurile, marmura, aurul şi argintul din ţărişoara asta? Target: Vreo 200 de ţepe, proaspăt şlefuite din pădurile proaspăt secerate, plus câte o ţeapă pentru fiecare pădurar care nu şi-a făcut datoria.

-         Cum au ajuns unii “oameni cinstiţi” să conducă Ferrari, Bentley-uri şi alte drăcovenii? Din muncă cinstită, pensii şi C.A.R.-uri? Target: 200 de ţepe în viteză, plus alte 200 de ţepe “frontale” pentru soţiile acestora, plus alte 300 de tepe “în marşalier” pentru amantele lor.

Rezolvarea acestor întrebări ar fi numai bune de încălzire. Apoi Vlăduţ ar trece la munca serioasă şi la curăţarea spaţiului românesc de cei cu gânduri viclene şi cu mâini prea “lipicioase” pentru a trăi corect, în respect pentru munca şi agoniseala celor mulţi.

Iar averile confiscate de la aceşti “băieţi deştepţi” să se întoarcă în Bugetul României, că doar de acolo au plecat! Şi-atunci să vezi ieşire din criză, creştere de Produs Intern Brut şi un curs valutar de 4 euro pentru un leu românesc.

Vlad-Ţepeş

Tragerea în ţeapă

...şi alte ţepe!

Una dintre caracteristicile de bază ale democraţiei este economia de piaţă. Adică, pe înţelesul tuturor, statul ăla mare şi rău NU poate să intervină în activitatea firmelor private, în stabilirea cererii şi ofertei pentru bunurile private etc. Mulţi ani după revoluţia din 1989 am fost acuzaţi de tot felul de Asociaţii şi Fundaţii, străine sau băştinaşe, că România nu are o economie de piaţă viabilă şi funcţională, mai ales din cauza Statului care este încă mult prea înfipt în multe firme, organizaţii profitabile şi cam peste tot unde se învârt banii adevăraţi. Dar conducătorii noştri dragi şi iubiţi, indiferent de culoarea politică, susţineau sus şi tare, bătându-se cu toate cărămizile BCA în piept, că în România economia de piaţă este „pe bune”, merge ca pe roate şi este unsă (cu toate alifiile) pentru a nu scârţâi. Nu i-a crezut nici Aghiuţă, nici Scaraoţchi, nici mă-sa, nici tac-so! Şi zilele astea am mai primit o confirmare echivalenta cu un bloc de beton lăsat în freza „economiei de paiaţă”: printr-o Ordonanţă de Urgenţă, preaminunatul Guvern a decis ca toate posturile de radio şi televiziune private să acorde GRATUIT timpi „de antenă” (adică emisiuni, spoturi publicitare şi tot ce mai doresc politicienii, cum ar fi minciuni şi promisiuni…) la fel de mult ca şi posturile publice de radio şi TV. Adică alea care sunt coordinate politic de cei care au dus ţara asta de râpă şi un pic dincolo de ea! Cu alte cuvinte, dacă eu am reuşit să îmi deschid un post de radio, să zicem preponderant cu muzica Rock, clasică, de pe vremea când se făcea muzică, vine Guvernul lui Poloboc să îmi dicteze ce emisiuni trebuie să fac? E ca şi cum aş veni la tine acasă, îţi dobor uşa de la intrare şi ţi-as spune câtă sare şi cât piper să-ţi pui în ciorbă! Dar tu nu mănânci nimic picant…Şi dacă nu pui, atunci te mai şi amendez!

Se spune că în Europa ghilotina nu a mai fost folosită din anul 1978. Dar cred că se aproprie timpul să taiem porcul din grădină, să-i luăm slănina şi să ungem ghilotina!

Adam Smith - părintele economiei

Condimente în supa mea??

Ghilotina e unsă...

Mulţi, prea mulţi banii sunt în ţinta tuturor, doar pentru că ii ai tu şi nu ei. Dar pentru a fi recunoscut şi apreciat cu adevărat, din păcate trebuie să mori. Chiar dacă eşti megastar, mulţi îţi neagă valoarea pană după moarte, moment în care toţi îşi iau masca de “super-fan” şi îşi lasă lacrimile şi alte secreţii pe sticla tuturor televizoarelor.
Şi-atunci începi să te saturi şi poate să găseşti o soluţie; una chiar aberantă: cum ar fi să te declari mort şi să îţi iei o “vacanţă” pană la sfârşitul vieţii. Chiar dacă ai datorii, drepturile de autor, cele două sute de melodii nepublicate încă, vânzarea de tricouri şi mărunţişuri îţi vor ţine într-un trai cel puţin decent următoarele 3-4 generaţii. Iar tu poţi să stai pe o insulă prin Caraibe, la soare sau la umbră, uitându-te la TeVe ce înmormântare frumoasă ai şi câte vedete îţi plâng la capătul sicriului. Iar acest spectacol va produce mai mulţi bani decât oricare altul. Când se vor linişti apele, familia ta va veni să te vadă, copii tăi vor afla adevărul, iar animăluţele tale de companie (inclusiv cimpanzeul moştenitor a 2 milioane de dolari) vor fi donate unui crescător de unde credeţi? De pe o insulă din Caraibe, normal!
Iar ca vecini pe cine oare să ai? Pe Elvis (deşi e cam bătrân la ora asta, însă nu şi-a pierdut farmecul), pe John Lennon, pe Frank Sinatra, pe Luciano Pavarotti (clima de pe insulă îi prieşte sănătăţii). Îi mai chemi la cină, mai joci o carte, mai depeni amintiri…

Iar fanii, avocaţii şi mucoşii de la tabloide caută în continuare sicriul şi locul tău de îngropăciune. O vor face la nesfârşit! Familia ta este zâmbitoare, calma şi se înţeleg între ei mai bine ca niciodată. Iar tu îţi vezi de vacanţa ta, pentru că în 50 de ani ai muncit vreo 47.

Mult prea mulţi!