Se spune că şahul a fost inventat pe teritoriul Indiei, pentru distracţia conducătorilor săi, parodiind de fapt societatea înalta a acelor vremuri, în care însuşi Regele era “o piesa slabă”, înconjurată de cai, regine, turnuri şi nu în ultimul rând de preoţi şi nebuni (bishop în limba engleză). Întrebat cum poate fi răsplatit pentru o asemenea ghiduşie, inventatorul a răspuns printr-o alegorie: “vreau un bob de grau pe primul pătrat, două pe al doilea pătrat, patru pe al treilea…” În finalul celor 64 de pătrăţele, întreaga recoltă a ţării, pe mai mulţi ani, ar fi trebuit să intre în hambarele inteligentului inventator. Dar toate acestea se pierd în nisipul clepsidrei, iar povestioarele şi miturile legate de apariţia jocului sunt, cu siguranţă, “condimentate” de transmiterea orală a acestora.

Şahul este un joc spectaculos, care nu se alterează cu timpul şi care nu şi-a schimbat proprietăţile şi regulile de mii de ani. El sparge orice barieră de vârstă, sex, religie sau chiar putere financiară. Este cu siguranţă mai vechi decât Jocurile Olimpice şi mult mai desconsiderat decât acestea (nici nu are sens să îl comparăm cu fotbalul, fie el european sau american). Derizoriul în care a căzut aceasta “perlă” a minţii omeneşti nu a fost niciodată mai pronunţat. În ţările dezvoltate există şcoli speciale pentru tinerii dotaţi în acest sens, iar în alte ţări europene şahul este o materie care se predă la fel ca oricare alta. În România ar fi o utopie să discutăm despre predarea jocului de şah în şcoli sau facultăţi; dacă se reduc şi orele de educaţie fizică, la ce ne mai putem aştepta?? “Partidul te vrea prost!”. Şi dolofan, grăsuţ, gras, obez sau XXXXL. De ce să îţi clădeşti corpul sau să îţi flexezi mintea, când poti să stai ca o legumă pe Internet căutând-o pe Lady Gaga sau pe Simona Senzual, pe Messenger, ICQ, Mirc, Hi5, Facebook. Şi “vegetaţia” e bună, doar că nu am pus la punct procesul de fotosinteză umană…
Tabla de şah poate fi considerată ca un tablou foarte reuşit al unui ilustru anonim. Deşi pare banal, cu 64 de pătrăţele, jumătate albe, jumătate negre el reprezintă dualitatea dintre lumină şi întuneric, dintre bine şi rău, dintre energiile pozitive şi cele negative, un Yin şi Yang perpetuu şi universal.
Vă doresc un An Nou minunat, cu multe mutări inteligente în jocul de şah al fiecărei zile, trăind cu speranta că în 2010 vom avea mai multe victorii decât meciuri pierdute sau partide remizate! Să ne trăiască nebunii…!

Sah

Sah

Sah

...şi iarăşi şah!

10 lucruri care mă enervează în decembrie:

~ Faptul că drumarii, primarii, prefecţii şi subprefecţii sunt surprinşi în fiecare an că la mijlocul lunii decembrie ninge.

~ M-am dus la culcare având doi Preşedinţi. Deoarece toţi am “dormit liniştiţi”, în timpul nopţii ei au rezolvat problema asta. De ce a trebuit eu să dorm în acea noapte? Presimt că îl pierd şi pe Moş Crăciun în noaptea cu pricina.

~ Hibernarea domnului Ştefan Hruşcă. El nu cântă, nu mănâncă, nu bea, nu merge la toaletă, nu dă interviuri, nu face poze şi nu vinde CD-uri numai în luna decembrie. Cu ler cu tot.

~ Ipocrizia sărbătorii de Crăciun. Hai să fim buni, cinstiţi şi să donăm bani, haine şi toate nimicurile de care nu avem nevoie! În restul anului, poa’ să moară de foame toţi! Dă-i in futere: la muncă, nu la întins mâna!

~ Bradul de Crăciun. Hai să tăiem toţi brazii, pinii şi tuia, din toate pădurile, pâlcurile şi din toate parcurile. Radeţi România că e prea lemnoasă şi stufoasă! În 10 ani ne vom scobi în carii cu scobitori din plastic, cele de lemn vor fi de mult istorie.

~ Acei românii plecaţi prin alte ţări şi care ne dau nouă lecţii despre politică românească, voturi, integritate şi cinste electorală. Să ne scrieţi din China, da??

~ Politicienii noştri, care indiferent de coloratura politică, de “dreapta” sau “stânga” îşi dau mâna peste ţară, peste voturi, peste idealuri şi trag câte o halcă din ciolanul banului public. La grămadă şi fără prea multă ranchiună.

~ Trio-ul Boc, Băsescu, Udrea. Ştiu ei de ce. Ştim şi noi de ce…

~  Orice kilometru din autostrada Transilvania. Pentru 11 milioane de Euro pentru fiecare kilometru ar trebui să ne facă masaj, cartofi prăjiţi şi cocktail cu umbreluţă. Chiar dacă ninge!

~ “Să punem cele cuvenite pe masă!”. Adică tot porcul dacă se poate! Dar tot, inclusiv cu resturile de paie de la ultima lui baie de foc. Şi îngurgitat urgent, la maxim două mese. Dă-l dreq de ficat, oricum îl îmbibăm la greu cu vin fiert şi ţuică din belşug!

Aşa arăta o pădure...

Lerui ler! Ăsta-i ler!

Oare mai vine??

Ţepeş, dar acum!

De mici copii ne tot imaginam cum ar fi să avem puteri supra-naturale, să zburam, să fim invizibili, să putem transforma instant apa în gheaţă şi gheaţa în apă, să putem vedea prin pereţi, poate chiar să trecem prin ei. Apoi mai creştem în vârstă şi în înălţime şi imaginaţia noastră se restrânge, iar cruda realitate ne acaparează cu fiecare an.

În aceste zile şi mai ales în aceşti ani de criză, încerc să îmi imaginez cum ar fi să reînvie Vlad Ţepeş. Ba chiar mai mult, să candideze la postul de Preşedinte al României. De departe, cred că ar lua 80% dintre voturile românilor şi nu cred că ar trebui să promită prea multe. Dacă ar promite că ar curăţa această ţară de hoţi, nici nu ar mai fi un tur doi de scrutin. Din start ar reduce cheltuielile, iar tipografiile hoţilor care printeaza 24 de milioane de buletine de vot (deşi există o nevoie de mai puţin de jumătate) ar trebui să îşi găsească altceva mai bun de făcut.

Deşi nu sunt înscris în niciun partid, fie el de stânga, de centru sau de dreapta (dacă putem spune despre aşa ceva în noroiul politicii româneşti) cred că m-aş înscrie în partidul lui, i-aş face campanie electorală, aş împărţi fluturaşi şi i-aş ascuţi ţepele ce urmeaza a fi folosite. Poate chiar i-aş căuta nişte sponsorizări pentru lemnul de ţepe. Poate chiar lemn de prun, “Vor fi beţivi mai puţini/Şi lemnul e destul de bun”, vorba cântecului lui Alexandru Andrieş.

Şi după ce s-ar instala în jiltul prezidenţial ar trebui să îi cheme la “sfat” pe cei care au născut următoarele întrebări, care ne rod în aceste momente:

-         Unde şi mai ales cum s-a evaporat flota românească? Target: 25 ţepe marine.

-         Unde au dispărut banii din conturile lui Nicolae Ceausescu, banii de la Bancorex, Banca Internatională a Religiilor etc? Target: 50 de ţepe, plus ţepe pentru comisionul de acordare, taxa de risc, taxa de asigurare.

-         Unde s-au teleportat banii de la SAFI, Caritas, FNI? Target: 30 de ţepe, ştim deja destinatarii.

-         Cum şi-au făcut unii politicieni averile atât de dodoloaţe? Target: 490 de ţepe actuale, plus niste ţepe pentru cei care nu mai sunt parlamentari acum.

-         Cum s-a reusit să plătim peste zece milioane de euro pentru un kilometru de autostradă şi să ne mândrim că avem una noua de lungimea a trei ţepe? Target: vro’ 100 de ţepe terestre, bine îmbibate în bitum de proastă calitate.

-         Cu ce drept au dispărut pădurile, marmura, aurul şi argintul din ţărişoara asta? Target: Vreo 200 de ţepe, proaspăt şlefuite din pădurile proaspăt secerate, plus câte o ţeapă pentru fiecare pădurar care nu şi-a făcut datoria.

-         Cum au ajuns unii “oameni cinstiţi” să conducă Ferrari, Bentley-uri şi alte drăcovenii? Din muncă cinstită, pensii şi C.A.R.-uri? Target: 200 de ţepe în viteză, plus alte 200 de ţepe “frontale” pentru soţiile acestora, plus alte 300 de tepe “în marşalier” pentru amantele lor.

Rezolvarea acestor întrebări ar fi numai bune de încălzire. Apoi Vlăduţ ar trece la munca serioasă şi la curăţarea spaţiului românesc de cei cu gânduri viclene şi cu mâini prea “lipicioase” pentru a trăi corect, în respect pentru munca şi agoniseala celor mulţi.

Iar averile confiscate de la aceşti “băieţi deştepţi” să se întoarcă în Bugetul României, că doar de acolo au plecat! Şi-atunci să vezi ieşire din criză, creştere de Produs Intern Brut şi un curs valutar de 4 euro pentru un leu românesc.

Vlad-Ţepeş

Tragerea în ţeapă

...şi alte ţepe!

Au murit oameni pentru asta; români, maghiari, germani şi poate şi alte naţionalităţi au murit în decembrie 1989 pentru ca noi să avem libertate de exprimare, de gândire, un pic de democraţie, drepturi politice, gumă Orbit, Coca Cola vs Pepsi, Mein Kampf, Masonerie, hamburgeri de la Mc Donald’s şi KFC. Adică tot ce ne-a fost interzis vreme de jumătate de secol!

Una dintre caracteristicile de bază ale democraţiei este economia de piaţă. Adică, pe înţelesul tuturor, statul ăla mare şi rău NU poate să intervină în activitatea firmelor private, în stabilirea cererii şi ofertei pentru bunurile private etc. Mulţi ani după revoluţia din 1989 am fost acuzaţi de tot felul de Asociaţii şi Fundaţii, străine sau băştinaşe, că România nu are o economie de piaţă viabilă şi funcţională, mai ales din cauza Statului care este încă mult prea înfipt în multe firme, organizaţii profitabile şi cam peste tot unde se învârt banii adevăraţi. Dar conducătorii noştri dragi şi iubiţi, indiferent de culoarea politică, susţineau sus şi tare, bătându-se cu toate cărămizile BCA în piept, că în România economia de piaţă este „pe bune”, merge ca pe roate şi este unsă (cu toate alifiile) pentru a nu scârţâi. Nu i-a crezut nici Aghiuţă, nici Scaraoţchi, nici mă-sa, nici tac-so! Şi zilele astea am mai primit o confirmare echivalenta cu un bloc de beton lăsat în freza „economiei de paiaţă”: printr-o Ordonanţă de Urgenţă, preaminunatul Guvern a decis ca toate posturile de radio şi televiziune private să acorde GRATUIT timpi „de antenă” (adică emisiuni, spoturi publicitare şi tot ce mai doresc politicienii, cum ar fi minciuni şi promisiuni…) la fel de mult ca şi posturile publice de radio şi TV. Adică alea care sunt coordinate politic de cei care au dus ţara asta de râpă şi un pic dincolo de ea! Cu alte cuvinte, dacă eu am reuşit să îmi deschid un post de radio, să zicem preponderant cu muzica Rock, clasică, de pe vremea când se făcea muzică, vine Guvernul lui Poloboc să îmi dicteze ce emisiuni trebuie să fac? E ca şi cum aş veni la tine acasă, îţi dobor uşa de la intrare şi ţi-as spune câtă sare şi cât piper să-ţi pui în ciorbă! Dar tu nu mănânci nimic picant…Şi dacă nu pui, atunci te mai şi amendez!

Se spune că în Europa ghilotina nu a mai fost folosită din anul 1978. Dar cred că se aproprie timpul să taiem porcul din grădină, să-i luăm slănina şi să ungem ghilotina!

Adam Smith - părintele economiei

Condimente în supa mea??

Ghilotina e unsă...

Mulţi, prea mulţi banii sunt în ţinta tuturor, doar pentru că ii ai tu şi nu ei. Dar pentru a fi recunoscut şi apreciat cu adevărat, din păcate trebuie să mori. Chiar dacă eşti megastar, mulţi îţi neagă valoarea pană după moarte, moment în care toţi îşi iau masca de “super-fan” şi îşi lasă lacrimile şi alte secreţii pe sticla tuturor televizoarelor.
Şi-atunci începi să te saturi şi poate să găseşti o soluţie; una chiar aberantă: cum ar fi să te declari mort şi să îţi iei o “vacanţă” pană la sfârşitul vieţii. Chiar dacă ai datorii, drepturile de autor, cele două sute de melodii nepublicate încă, vânzarea de tricouri şi mărunţişuri îţi vor ţine într-un trai cel puţin decent următoarele 3-4 generaţii. Iar tu poţi să stai pe o insulă prin Caraibe, la soare sau la umbră, uitându-te la TeVe ce înmormântare frumoasă ai şi câte vedete îţi plâng la capătul sicriului. Iar acest spectacol va produce mai mulţi bani decât oricare altul. Când se vor linişti apele, familia ta va veni să te vadă, copii tăi vor afla adevărul, iar animăluţele tale de companie (inclusiv cimpanzeul moştenitor a 2 milioane de dolari) vor fi donate unui crescător de unde credeţi? De pe o insulă din Caraibe, normal!
Iar ca vecini pe cine oare să ai? Pe Elvis (deşi e cam bătrân la ora asta, însă nu şi-a pierdut farmecul), pe John Lennon, pe Frank Sinatra, pe Luciano Pavarotti (clima de pe insulă îi prieşte sănătăţii). Îi mai chemi la cină, mai joci o carte, mai depeni amintiri…

Iar fanii, avocaţii şi mucoşii de la tabloide caută în continuare sicriul şi locul tău de îngropăciune. O vor face la nesfârşit! Familia ta este zâmbitoare, calma şi se înţeleg între ei mai bine ca niciodată. Iar tu îţi vezi de vacanţa ta, pentru că în 50 de ani ai muncit vreo 47.

Mult prea mulţi!