De când a fost lăsat pe Pământ, omul şi-a descoperit tot felul de veleităţi: şi-a scăpat o piatră pe picior şi aşa a început să cânte, şi-a şters mâna plină de sângele duşmanului pe peretele peşterii şi aşa a început să picteze, şi-a dat cu capul de toţi pereţii partenera de înmulţire a speciei şi aşa a descoperit violenţa domestică, apoi a descoperit roata, a venit unul şi l-a întrebat „de ce nu e cubică?” şi aşa a inventat boxul, K1 şi alte sporturi „paşnice”.

Indubitabil roata este cea mai tare invenţie! După bere ar spune unii, dar ăia să mă caute prin peşteri, să-şi viziteze sângele strămoşilor. Şi dacă nu cred că este sângele neamului lor, aceşti Dobitocus Vulgaris să-l ducă la o analiză ADN şi să se convingă că este din specia lor.

Dar după roată şi monede o altă superbă invenţie este pantoful. Mă rog, la începuturi nu era chiar pantof, era o bucată de lemn prinsă cu piele de animal, apoi ceva sandale şi de câteva sute de ani avem pantofii ăştia care nu ne lasă prietenele, soţiile şi amantele în pace! Şi fetelor, NUUU, un magazin de pantofi de femei NU era Raiul pe Pământ!

Partea pe care nu au văzut-o unii (încă) este apariţia unei noi mode în domeniul pantofilor. Fie ei albi, negri, maro sau cu un întreg curcubeu pe ei, ei devin în câteva secunde „pantofi zburători”, nişte arme neletale, dar destinate măriţilor conducători ai naţiilor de pe planeta asta neîncăpătoare. Părintele acestei mode este jurnalistul irakian Muntazer al-Zaidi, care a aruncat primul cu pantofii după George „Dabăliu” Bush, strigându-i “Acesta este sărutul meu de adio, câine ce eşti!”. Un alt caz de violenţă domestică, biensûr…

Al doilea adept al acestei mode este un doctor grec, Stergio Pravazeris, care a aruncat de curând cu unul dintre pantofi după Premierul Greciei. Spunându-i lucruri de bine şi de foarte bine! Al doilea pantof nu a reuşit să decoleze din cauza gărzilor de corp ale Primului Ministru, dar doctorul nostru radiolog promite că de-abia şi-a făcut încălzirea şi a arătat lumii că portbagajul maşinii lui este ticsit cu pantofi!

N-am idee dacă inventatorul pantofului s-a gândit vreodată că invenţia lui de suflet va ajunge să zboare în direcţia conducătorilor, dar sunt sigur că acum e foarte mândru de realizările lui. Mort, dar mândru! Între timp, noi ne îndreptăm pantofii spre ţări vestice, Americi, Canada sau Australia. Poate pentru că nu ne-am lustruit pantofii pe fundul conducătorilor noştri atunci când era cazul. Acum, cu opinca goală, e mult mai greu…

Pantof cu degete

Pantof cu acvariu

Pantofi trişti

Pantofi mirositori

Pantof grafitti

Pantofi zombie

Clasa politică a Romaniei a fost întotdeauna foarte îndoielnică mai ales din punct de vedere al personajelor care s-au perindat prin Parlament. De la cântăreţi de muzică populară, la personaje politice comuniste (recunoscute de toţi!), de la indivizi care au o reală problemă în a avea o discuţie în limba română, la trădători care urmăreau (şi încă urmăresc) interesele altor ţări… toţi o apă şi-un pământ! Dar pe majoritatea îi uneşte două caracteristici: sunt putrezi de bogaţi şi nu prea pot demonstra cum au făcut averile alea imense. Probabil cu multă nesimţire, “ungând” persoane cheie care le-au adus beneficii imense, legal bineînţeles. Despre cinste şi corectitudine nu prea poate fi vorba…

Mai nou, au apărut alte specimene: părinţi “super-politicieni” care îşi doresc copii în Parlament. Chiar şi în cel european. Şi copiii îşi doresc acest lucru, că doar îl vezi făcând contabilitate la un S.R.L.? Sau poate lucrând cel puţin opt ore, cot la cot cu alţii? Oricum, părintii lor le-au dat cel puţin o maşină cu minim 400 de cai putere la împlinirea celor 18 ani. Sau poate chiar când “preaminunatul” a terminat liceul. Numai el şi colegii lui ştiu cum! Vă puteţi imagina câtă preţuire poate pune beizadeaua pe banul muncit, pe cinste şi pe corectitudine. Dar dacă asta vede în familie, le ce te poţi aştepta?

Când vor să scoata ceva foarte inteligent şi pretenţios pe gură, politicienii nostri îi invocă pe vechii politicieni, din anii 1920-1930 şi pe cei interbelici, care au pus bazele unor partide politice cu imagine, cu doctrină exactă şi bătută în cuie, cu persoane demne de politică nu numai internă, dar şi internaţională. Doar că cei actuali au uitat sau ignoră cu bună ştiinţă multe lucruri pe care le făceau aceia: îşi dedicau toată viaţa, toate resursele, întreaga disponibilitate şi toată inteligenţa politicii şi binelui public şi al ţării. Ei NU luau bani din politică, ci îi aduceau de acasă. De aceea erau respectaţi, imaginea de politician era una foarte puternică, iar omul de rând îşi putea găsi răspunsuri într-o discuţie cu aceştia. Dar multe lucruri de preţ s-au pierdut în timp, iar comunismul a avut grijă să şteargă orice urmă a vechilor politicieni şi să producă alţii, pe care îi regăsim azi. Deşi ar fi avut de învăţat de la ei totul, de la A la Z în acest domeniu.

În ziua de azi “prinţii” şi “prinţesele” de politicieni îşi permit orice. Chiar dacă nu ştiu să îşi vorbească limba maternă, chiar dacă nu au o minimă experienţă de viaţă, ei trăind în puf, neavând niciodată în gând grija zilei de mâine sau problema împărţirii unui salariu minim, de la o lună la alta. Ei bine, ei ne vor conduce în viitorul apropiat!

Bunicul avea o vorbă şi sunt sigur că nu a inventat-o el: “vin ai noştri, pleacă ai noştri…noi rămânem tot ca proştii”. Probabil avea multă dreptate…

Politica

Au murit oameni pentru asta; români, maghiari, germani şi poate şi alte naţionalităţi au murit în decembrie 1989 pentru ca noi să avem libertate de exprimare, de gândire, un pic de democraţie, drepturi politice, gumă Orbit, Coca Cola vs Pepsi, Mein Kampf, Masonerie, hamburgeri de la Mc Donald’s şi KFC. Adică tot ce ne-a fost interzis vreme de jumătate de secol!

Una dintre caracteristicile de bază ale democraţiei este economia de piaţă. Adică, pe înţelesul tuturor, statul ăla mare şi rău NU poate să intervină în activitatea firmelor private, în stabilirea cererii şi ofertei pentru bunurile private etc. Mulţi ani după revoluţia din 1989 am fost acuzaţi de tot felul de Asociaţii şi Fundaţii, străine sau băştinaşe, că România nu are o economie de piaţă viabilă şi funcţională, mai ales din cauza Statului care este încă mult prea înfipt în multe firme, organizaţii profitabile şi cam peste tot unde se învârt banii adevăraţi. Dar conducătorii noştri dragi şi iubiţi, indiferent de culoarea politică, susţineau sus şi tare, bătându-se cu toate cărămizile BCA în piept, că în România economia de piaţă este „pe bune”, merge ca pe roate şi este unsă (cu toate alifiile) pentru a nu scârţâi. Nu i-a crezut nici Aghiuţă, nici Scaraoţchi, nici mă-sa, nici tac-so! Şi zilele astea am mai primit o confirmare echivalenta cu un bloc de beton lăsat în freza „economiei de paiaţă”: printr-o Ordonanţă de Urgenţă, preaminunatul Guvern a decis ca toate posturile de radio şi televiziune private să acorde GRATUIT timpi „de antenă” (adică emisiuni, spoturi publicitare şi tot ce mai doresc politicienii, cum ar fi minciuni şi promisiuni…) la fel de mult ca şi posturile publice de radio şi TV. Adică alea care sunt coordinate politic de cei care au dus ţara asta de râpă şi un pic dincolo de ea! Cu alte cuvinte, dacă eu am reuşit să îmi deschid un post de radio, să zicem preponderant cu muzica Rock, clasică, de pe vremea când se făcea muzică, vine Guvernul lui Poloboc să îmi dicteze ce emisiuni trebuie să fac? E ca şi cum aş veni la tine acasă, îţi dobor uşa de la intrare şi ţi-as spune câtă sare şi cât piper să-ţi pui în ciorbă! Dar tu nu mănânci nimic picant…Şi dacă nu pui, atunci te mai şi amendez!

Se spune că în Europa ghilotina nu a mai fost folosită din anul 1978. Dar cred că se aproprie timpul să taiem porcul din grădină, să-i luăm slănina şi să ungem ghilotina!

Adam Smith - părintele economiei

Condimente în supa mea??

Ghilotina e unsă...